Am si eu slabiciunile mele...

Tatal meu spunea candva ca doliul, adevarata durere si suferinta o porti in suflet. Sunt de acord, si stiu ca si el va fi in totalitate de acord cu randurile asternute in continuare.

Nu obisnuiesc, dar asa cum am adus aici un omagiul maestrului Gheorghe Dinica, tin mortis, ca in aceasta zi, cand romanii l-au condus pe ultimul drum, sa ii aduc un omagiu maestrului, actorului, idolului si omului Sergiu Nicolaescu.

Nu infloresc si nu sunt ipocrit daca va spun ca a fost in copilarie, alaturi de tatal meu, un idol. Un om care imi starnea curiozitatea cu fiecare film si cu fiecare aparitie. Am coplilarit, ca multi multi altii, de altfel, cu filmele lui si stiu ca multi dintre noi i-au folosit cel putin odata una din replicile din filmele lui. Cine nu isi aminteste cu drag de celebra replica monumentala "Un fleac...M-au ciuruit!". Si nu stiu daca sunt atat de multi in ziua de astazi carora le place sa urmareasca aceleasi filme de N ori, asa cum am urmarit si voi urmari filmele romanesti, dar in special peliculele lui Sergiu Nicolaescu.

Imi amintesc cu zambetul pe buze cum ma anunta tata ca "In seara asta e "Revansa"/"Mihai Viteazul"/"Nemuritorii" cu Sergiu Nicolaescu, pe PRO Tv!" si instantaneu chiuiam si asteptam sa vina momentul. Urmaream orie film cu sufletul la gura, iar imediat dupa, sau a doua zi, puneam la cale intreg arsenalul de pusti si pistoale de jucarie, faceam echipe si ne jucam pe ulitele strazii, printre case. Imi dadeau o energie nemaivazuta filmele lui, plus ca, sa recunoastem, filme romanesti, cu cativa samburi de adevar si de istorie, care oricui ar fi prins bine pentru cultura generala. Ajunsesem sa cunosc aproape toate replicile celebre, ajunsesem sa stiu toti marii actori romani care au jucat alaturi de el, si ce e drept, avea o abilitate si un lipici de a atrage la un loc pe cei mai buni actori ai cinematografiei romanesti, fie ca erau in filme, in emisiuni televizate sau in documentare.

Imi aduc aminte cum scriam in oracolele de la scoala, la intrebarile "Care este actorul tau preferat?" sau "Care este idolul tau?" ca raspuns : Sergiu Nicolaescu. Poate ca unii radeau, pentru ca nu au avut aceleasi gusturi ca mine, sau poate ca parintii lor nu i-au indrumat si spre cinematografia romaneasca, dar pentru mine nu a contat. Stiu si acum, cum urmaream, chiar si pentru a 10a sau a 20a oara acelasi film, in care a jucat sau pe care l-a regizat.

Pacat ca, acum la despartirea de maestru, multi dintre noi nu au stiut sa ii aduca un ultim omagiu, nu au stiut sa-i respecte ultima dorinta...i-au huiduit familia, sotia...Nu e drept! Daca trupul sau neinsufletit nu va ramane...cu siguranta vor ramane filmele...o avere inestimabila!

Stiu ca sunt una din ultimile generatii care au urmarit constant filmele sale, dar voi incerca, sa pastrez pentru viitor acele colectii de filme ale maestrului, si pistolul de metal ce sta ascuns intr-o cutie sus pe sifonier...cine stie, poate candva, va mai fugi prin casa cu pistolul in mana, un alt mini-comisar.

Iti multumesc maestre! Ai o particica din formarea mea culturala. Ai o particica din amintirile copilariei mele.

Stiu ca ai plecat...dar nu vei muri niciodata!

Roman in ROmania...si nu numai!

La multi ani Romania! La multi ani romanilor de pretutindeni! Profit de aceasta zi speciala pentru a-mi arata inca odata mandria de a fi roman. Nu, nu sunt acel roman care vorbeste bine de Romania doar de Ziua Nationala, ci mereu...mereu cand am avut ocazia, m-am batut si m-am zbatut pana in panzele albe pentru a pastra, creea si spala imaginea Romaniei mele.
Nascut in Romania, crescut in Romania dupa regulile, conduitele si obiceiurile noastre, nu mi-am urat niciodata tara, istoria. Poate doar conditia si conducerea, sau conditia conducerii, cum vreti sa-i spuneti. Am plans la meciurile nationalei de fotbal...am tipat cand am castigat medalii...am ascultat povestile bunicilor care au luptat in razboaie sau au participat la revolutie...mi-am invatat cu drag istoria...ascult, vizionez si promovez pe cat se poate cultura, arta, muzica, cinematografia si traditia romaneasca. Am fost plecat peste hotare si m-am simtit mandru ca sunt roman, am fost mandru de educatia pe care am primit-o, am fost mandru de faptul ca am stiut sa ma adaptez si sa ma integrez indiferent de conditii.
Nu asta este scopul acestei postari, sa dovedesc cat de roman sunt, ori cat de mandru sunt de faptul acesta,pentru ca cine ma cunoaste, stie. Scopul meu este, ca de obicei, de a ridica niste semne de intrebare/exclamare in legatura cu imaginea pe care noi singuri ne-o creem, nu ne-o creeaza altii...
Cum sa prindem curaj si forta si speranta cand in primul rand, mass media innegreste si promoveaza o Romanie cautata in cele mai intunecate cotloane?
Cum sa ne ridicam in randul statelor fruntase, cand conducatorii nostri de stat cu greu stapanesc o limba straina si se fac de ras prin comisiile si prin deplasarile la care iau parte?
Cum sa avem o imagine buna in lume cand 80% din cei plecati peste hotare se sfiesc sa spuna ca sunt romani si in loc sa spuna un lucru bun, fac contrariul?
De ce altii mai slabi ca noi sa fie promovati mai mult?
De ce sa trebuiasca sa plec din tara mea pentru a munci in scopul unui trai decent?
De ce sa ne culcam pe-o ureche si sa lasam pe altii sa vina, sa faca, si dupa sa-i izgonim?
Haide sa fim mandri in fiecare zi ca suntem romani in Romania sau peste hotare!
Hai sa amintim tuturor ca fara Romania...scriam inca cu creionul nu cu stiloul...nu aveam insulina...nu aveam avioanele cu reactie...nu aveam americanii baseball-ul care are ca stramos traditionala noastra oina...nu ajungea Bill Gates in fruntea tuturor companiilor daca nu avea mai bine din jumatate din staff-ul lui, romani...si multe altele!
Hai sa nu ne mai creem o imagine care nu exista!
Hai sa nu mai fim negativi si sa scoate la lumina doar "merele putrezite" care, desi sunt in fiecare tara, sunt acoperite cu cap!
Hai sa nu mai asteptam sa ne dea cineva ceva de pomana!
Hai sa nu mai asteptam americanii, frantuzii, britanicii, ori nemtii sa vina sa ne stranga gunoaiele de pe lacuri, pajisti sau munti!
Hai sa aratam lumii ceea ce suntem cu adevarat! Ca suntem romani, ca avem o traditie, o istorie si o coloana vertebrala si ca multi au auzit de noi!
Sunt presat de timp, pentru ca as scrie mult mai multe, dar trebuie sa inchei. Dar nu inchei inainte de a va spune ca astazi, am fost la parada militara de la Arcul de Trimf, si, ca si anul trecut, nu am reusit sa vad nimic. Parerea mea proprie si personala? De ce nu pot ce tineri, copii mici, adolescentii, scolarii sau cei ce sunt cu adevarat pasionati si vor sa stie si sa cunoasca sa vizioneze o parada militara impecabila? Nu, nu e vina organizatorilor, ci este vina celor de varsta a 3a, care nu au ce face acasa, acum sa ma scuze unii, altii, dar e purul adevar, si vin cu zeci de ore inainte, se proptesc ca statuile in randurile fruntase, fac galagie, se imbrancesc, mai rau ca cei mici...si cei care sunt impotriva sistemului. De ce sa stea in fata un grup de batrani care au avut o viata intreaga sa cunoasca, in detrimentul unor tineri invatacei care vor si au nevoie ACUM sa stie ce ne reprezinta, ne apara si ne ocroteste? URat! La fel de urat si atunci cand din microfon s-a auzit un raspicat "Buna ziua!" adresat natiunii, unii au huiduit...
La multi ani Romania!

Thank you note...

                        

            I don’t know how to begin. I have many things in my head right now, and all the moments that happened here, in Rhodes, are spinning and spinning around in my mind.

            So after 5 and a half months spent here, in “hell” or Aegean Park, the most expected moment is coming. My contract ends soon, so i'm going back to Romania. I can say that 3 months ago, I was dreaming every single day about this moment, because in the beginning of the season I was disappointed about everything, so I had no reason to enjoy my work here. But after the first 3 months, things got on the right path. I managed to make friends, to be good at work, to stay out of problems, to have fun and to party, to visit Rhodes island, to gain experience and have some good memories.

            I want to say here some thank you words for all the friends I made here which made me happy, forget about work, made me smile and have a good time.

            Thank you Robert(o)…for being the first guy that helped me and Constantin to accommodate with Kolimbya, with the hotel…for teaching us some tricks from the last years …for helping me whenever I needed…for being the “Hangover guy” J…for telling jokes all the time and make me smile trying to imitate some of the hotel staff…for being honest…for being a good guy and a good friend. “Senc iu veri maci Ruobertho! You’ve done a veri nais vark!” J
   Thank you Alin, for being the best Captain from all the Atlantica Hotels in my opinion…thank you for teaching me a lot of stuff…thank you for having patience with me…thank you for taking care of me and my friends…thank you for telling me jokes and making me smile when I had bad days…thank you for all you advice…thank you for being such a good colleague and friend!

            Thank you Akis…for all the fun moments…for all the tricks that you teached me at the hotel…for all the funny English mistakes…for all the rides with the car…for the unforgettable “Salamandra” night…for the fact that I couldn’t be sad or angry around you…for the moments when we sang and dance in the restaurant…Thank you Michael “Akis” Jackson!

            Thank you George…for all the sandwiches and juices…for all the fun mornings…for the “water mellon down the floor” jokes…for teaching me some tricks. Thanks!

            Thak you “my nigga” Herman…for the Ale-Alejandro songs…for all the fun moments…for the crazy night outs…for being one of my drinking buddies…for understanding me…and for making an amazing show at the hotel. Thank you Herminator!

            Thank you “my jew boy” Max…for all the crazy fucked up thinks that can come out your mouth…for the “Yo Mamma” battles. Thank you boy!

            Thank you Mikaela and Sanna…for taking care of me…for all the crazy night outs…for the moments when you were cheering me up…for understanding me ...thank you for the moments when you send kids to me to aske me my name, you made my days happier

            Thank you Anna…for brighting up my evenings with your amazing voice…for all the crazy night outs and drinking…for being a such a nice person. Thank you Superstar!

            Thank you Iannis…for all the fun moments…for being simple, nice and fun. Thank you “Rhodos Rocky”!

            Thank you Daniel…for all the songs and all the fun moments!

            Thank you Jannina…for all the fun moments…for some nice pictures…for asking me about almost every Romanian word you heard…for asking me every morning “Ce faci?”. Thanks girl!

            Thank you Jakub…for the shoe-glue J and for all the fun moments!
            Thank you Martin for fixing “The Internet”
            Thank you Emelie, Mika, Nina and the rest of the guys that were close to us and understood us when we had such hard work to do and such pain in our asses with Lefteris

            And the last, but the biggest thank you, is for my friend and room-mate Constantin. Thank you bro…for all the moments the we spent together…for sticking together for good or bad…for all the crazy things that we said or done…for all the road trips…for all the pictures…for all the tips and advices…for all the crazy nights and hangovers…for sharing almost everything with me…Thank you! We are going home with our heads up, we are winners, we survived hell J!

            Thank you everybody for making my summer here in Rhodes, Kolimbya, a little more colourful and fun. Without you guys, I couldn’t make it trough!

3

Sunt 3 lucruri in viata ce nu se pot intoarce:
1. cuvintele
2. timpul
3. ocaziile pierdute
Sunt 3 lucruri in viata ce te pot distruge:
1. minciuna
2. orgoliul
3. gelozia
Sunt 3 lucruri in viata ce nu trebuie sa le pierzi niciodata:
1. rabdarea
2. speranta
3. onestitatea
Sunt 3 lucruri in viata ce au o valoare imensa:
1. familia
2. dragostea
3. prietenia

Farame de viata...

A trecut destul de mult timp de cand nu am mai trecut pe aici, dar stilul de viata si de munca de aici nu imi permite sa fac nimic complet si ordonat asa cum imi place mie. De multe ori, in timpul programului aveam atat de multe ganduri de asternut aici, dar cand ajungeam in camera, imi pierea cheful si nu aveam timp decat pentru spalat uniforma si pentru incercari esuate de a dormi.

Dar iata ca am reusit intr-un final. Pffff, mult a fost, putin mai este. Asa cum am fost intampinat la inceput "Wellcome to Hell!", asa s-a dovedit sa fie. Am nimerit dupa cum am mai spus, in cel mai prost an posibil, si la cel mai complicat si plin de probleme hotel. Nu am mai avut zi libera de acum o luna de zile si din cate aud, luna asta si prima saptamana din septembrie va continua in acelasi ritm. Banii de luna aceasta intarzie, aproximativ o saptamana si ceva din cate ne-au instiintat, pentru ca marea firma Atlantica Hotels & Resorts are "mici" probleme. Trec cu greu, incet, dar sigur peste fiecare problema, dar sunt doborat fizic si psihic. Cerintele sunt extrem de mari si de extenuante, si de la a nu face nimic, la a duce in spate un hotel de "5 stele"cazatoare, cu 700 de clienti in varf de sezon, in 10-11 ospatari, este destul de greu. Fara asa zisa pauza de jumatate de ora din programul de 8 ore jumatate, fara permisiunea de a merge la toaleta sau a bea apa in intervalul 18:15 - 21:00 , fara timp de a manca regulat si destul, fara off, fara posibilitatea de a-ti spune parerea sau a te face ascultat, fara a-i pasa nimanui de tine, trebuie sa merg inainte. Am avut nenumarate discutii cu Bogdan, si cu ceilalti colegi, sa facem ceva, sa ne unim si sa vorbim cu managerii legat de aceasta situatie, dar totul a ramas la stadiul de discutie, pentru ca nimeni nu are curaj si stim de altfel ca nici o masura nu va fi luata.

Trecand peste toate astea, lasand la oparte stand-by-ul fizic si psihic in care sunt de 3 saptamani si ceva, incerc sa adun in urmatoarele randuri, cateva ganduri si lucruri bune si pozitive ce mi-au mai pus cate un zambet pe fata in acest timp. Mi-am facut prieteni noi, din Grecia, Cehia, Suedia, Finlanda, Danemarca si bineinteles din draga mea tarisoara. Cu totii ne-am adunat in formatie, si iesim cat de des ne permite timpul si conditia fizica, pentru a mai uita de stresul si de problemele de la hotel. Nu conteaza ce job ai, nu conteaza tara de unde vii, culoarea pielii, religia sau limba vorbita, cu totii suntem prieteni. Am ajuns chiar sa fim indragiti pentru felul nostru de a trata situatiile critice dar si pentru celebrul mod de a petrece in stil romanesc. In tot acest timp, am reusit sa evadez o singura data, pentru cateva ore in Rodos, doar pentru ceva cumparaturi, am reusit sa ies in cateva nopti si sa beau cate un pahar si sa ma mai binedispun, am reusit sa invatam prietenii nostri limba dulce romaneasca, incepand bineinteles cu vulgaritatile, ca deh, sunt cele mai simplu de retinut si am reusit sa strang cativa prieteni aproape, de ziua mea, la un mini beach party, care zic eu, si-a atins scopul, de a evada din lumea managementului si serviciului hotelier.

Am trecut bineinteles si peste cateva perioade scurte de dor de casa, de prietena, de familie si de prieteni, dar am reusit sa nu ma blochez pe lucrul acesta, constientizand ca mi-as fi facut rau. Sunt mandru ca imi sunt alaturi mereu, cu totii, si ma sustine fiecare in felul lui, si promit ca nu-i voi dezamagi, nu voi renunta, ii voi rasplati si ma voi intoarce acasa cu fruntea sus!

In ceea ce priveste fiecare zi, ma mai linistesc si mai zambesc atunci cand vad cate un copil mic fugind prin hotel, fugind de stropii de apa aruncati de parinti, de copii care incearca sa te ajute, aducandu-ti farfurii sau pahare, de copii care au curajul de a se urca pe scena pentru a canta si a dansa. Ma bucur cand vad cate o familie fericita, fie ca a mea, fie de tineri proaspat intrati intr-o familie ori de cupluri de peste 70 de ani care se alinta, isi poarta de grija si iti multumesc la fiecare gest. Astazi, am vorbit cu familia de romani care e stabilita in Suedia, si sincer, am fost placut surprins ca am fost incurajat si ca mi-au impartasit si ei in mare, aceeasi parere despre Grecia si despre felul de a fi a grecilor.

Inchei aici pentru ca nu-mi mai permite timpul, dar nu inainte de a va spune ca, va multumesc pentru ca v-ati amintit de mine pe 12 august, si ca imi lipsiti...imi lipseste EA, imi lipsesc ai mei, imi lipsiti voi...dar mult a fost, putin mai este. Va salut, si ma inclin!

Realitatea nu e la TV...e ceea ce ti se intampla tie...

Am invatat sa am rabdare, ca totu-ti iese atunci cand nimeni nu te crede-n stare! Am invatat ca pentru a atinge un tel, pentru a-ti indeplini un vis, trebuie sa lupti de unul singur, trebuie sa vezi dincolo de aparente, sa gandesti dincolo de probleme si de incercari...sa mergi mereu inainte si sa nu dai nici un pas inapoi, chiar daca uneori simti ca bati pasul pe loc.

Am invatat ca oricat de bun ai fi in ceea ce faci, mereu va fi cineva care va incerca sa te traga in jos si sa iti bage bete in roate. Am observat ca pana si prietenii cand te intreaba cum iti merge, daca iti merge bine sau rau, te intreaba doar pentru ca sa-si incarce bateriile din durerea ta. Am invatat ca daca nu contezi pentru nimeni atunci cand esti in durere, prea putin conteaza atentia pe care o primesti atunci cand iti merge bine.
Am invatat destule, si stiu ca mai inca multe de invatat. Stiu ca un om care nu invata lectia din propriile experiente, este condamnat sa le repete. Stiu ca multi stiu cine sunt, dar putini stiu cine sunt cu adevarat. Acum cand credeam ca e tarziu, am invatat ca trebuie sa pierd cu adevarat ca sa aflu gustul dulce al unei victorii.

Am  din ce in ce mai des momente in care ma pierd, in care nu mai inteleg nimic...in acele momente am nevoie doar de cineva care sa ma inteleaga si sa ma indrepte spre drumul cel bun. Am constientizat ca tot ceea ce imi doresc cu adevarat se afla dincolo de frica, iar pentru asta trebuie sa imi infrunt toate temerile pentru a-mi atinge visele.

Uneori am nevoie doar de putina afectiune...cineva care sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca orice s-ar intampla va fi acolo pentru mine. Poate ca zambesc mereu, dar asta nu inseamna ca sunt fericit, faptul ca nu vorbesc cu altii despre problemele mele nu inseamna ca nu le am, problemele nu lipsesc in viata mea, increderea e ceea ce lipseste! Iar eu sunt genul de persoana care ascunde toata mizeria sub covor, nu isi spala lucrurile in public, si merge mai departe.

Acum stiu intr-adevar ca daca vrei sa faci ceva pentru a ajuta pe cineva, nu te-ajuta nimeni daca esti tras la raspundere pentru ca lucrurile au mers prost. Daca ajuti pe cineva din proprie initiativa nu e bine pentru ca te-ai abatut de la responsabilitatile tale. Daca nu ajuti din proprie initiativa esti tras la raspundere pentru faptul ca esti egoist.

Tragand linie, am ajuns la concluzia ca a fi doar pentru tine, a lupta pentru visele, sperantele si dorintele tale, conteaza cel mai mult. Chiar daca vei fi considerat egoist, zambeste si incearca prin intelepciune sa intorci fiecare vorba. Nu te lasa mai prejos si nu te lasa calcat in picioare, dar nu te inghesui nici in a face rau, in a vorbi pe la spate sau a baga bete in roate altora. Mergi pe drumul tau, fa-ti treaba ta, da dovada de responsabilitate, fii indiferent vorbelor si gurilor rele si vei reusi sa ajungi unde ti-ai propus. Cei care ajung sa te cunoasca nu doar dupa coperta ci si dupa continut, te vor respecta si te vor aprecia pentru ceea ce esti si pentru cat de mult te-ai zbatut sa ajungi aici. Nu te plange, chiar daca uneori simti nevoia sa te descarci. Tine in tine durerea si ura, transforma-le in putere si ambitie, si vei reusi sa mergi intotdeauna mai departe.

Chiar daca uneori realitatea ma sperie, incerc sa ma obisnuiesc cu gandul acesta, ca fiecare ducem o lupta, cu noi insine sau cu altii, si ca trebuie sa tragi cu dintii pentru tine.

Balcanian dream

Pfff, nu stiu cum sa-ncep. Ok, numele meu e Alex, unii ma vad o tinichea , altii ma vad complex...zic doar ce aud, eu nu ma laud...stiu cand sa zic ca-s de cacat si cand sa ma aplaud.Am stat in maini, m-am pus in cap sa fac un ban...Muream de nervi ca toti aveau si eu n-aveam. Si n-am avut averi si nici acum nu am, dar am un gram...de-ambitie sa-mi depasesc conditia de golan. Si asa e, imi vine cateodata s-arunc cu grijile, probleme, cu mainile...sus in aer.

Parintii mei, mi-ar fi dat dar de unde? Multe datorii iar ei cu slujbe asa marunte. Cand te vad ca te plangi, te ard fara scrupule, gastele ca tine-mi plac. Eu strang banii la ciorap, chiar si in monezi iar tu ii arunci pe geam si tot sarac te vezi si daca vrei sa te simti in pana mea high, lasa-mi mie BMW-ul si urcate-n tramvai! Asa e, multi vor sa traiasca la limita rebel, dar fug la mami cand n-au bani in portofel.

Iar acum am invatat ca dreptatea mi-o fac eu, si trec peste tine daca n-am incotro pentru ca in fiecare zi trag de mine ca de-un caine, sa fac pe dracu-n 4 sa iau cea mai mare paine. Dar am invatat sa am rabdare, caci totu-ti iese cand nimeni nu te crede-n stare si chiar daca visele mi se contrazic, ai mei nu zic ca n-o sa m-aleg cu nimic...si decat nimic, mai bine plin de vise, caci speranta n-a murit.

Dar stii cum e, fericirea-i scumpa si scurta si multa s-a dat si am motive sa n-o ard printre codasi cand vad ca altii fac de capul lor un milion de pasi si sunt un milion de lasi ce dorm in adidasi. Da, trag cu dintii pana la ultimul ban, dar uita-te la mine cum imi iau elan! Si stiu ca nu mai e ca in anii ce-au trecut, cand am facut ce-am vrut, am fost peste tot...important e ca am ramas la fel.

Nu pot sa mai am lacrimi nici macar in zilele in care Dumnezeu se uita incruntat la mine. Am invatat sa tac sa tin in mine si sa rad si orice lacrima pot mult mai bine s-o ascund. Acuma am crescut cica sunt baiat mare, si uneori nu imi permit sa spun nici ca ma doare pentru ca baietii mari nu plang sunt plini de sange, impacheteaza lacrimi gata sa le-arunce.

Si cateodata ma trezesc dimineata, cu pofta de trait pentru ca-i prea scurta viata, dar imi aduc aminte ca mama-mi spunea sa n-am incredere in nimeni, nici macar in ea, sa tin capul sus oricat mi-ar fi de greu si sa fac numai bine aproapelui meu. Dar cum sa fac bine, cand altii-mi fac rau? Mai bine trag pentru mine, pentru sufletul meu pentru ca oricum nimeni nu-ti da daca nu dai si nimeni nimeni nu iti ofera nimic daca nu ai. Iar in momentele in care te duci in jos, ceilalti te-mping mai rau, iar in felul acesta cum sa-l iubesti pe aproapele tau? Cand vad ca faci prea mult bine, lumea se-agata de tine ca un ciuline si toti ca niste jivine vor sa te combine, cu intentii meschine, dar tre' sa fii stapan pe tine, si o sa fie bine...O sa fie bine, stiu asta...mama m-a avertizat cat de grea e viata! Zile bune si rele s-au scurs, insa intotdeauna am tinut capu' sus.
In continuare va spun si voua ce imi spun si mie...nu e tocmai totul perfect, dar o sa fie!

Acest mic amalgam contine piese din repertoriul urmatorilor: Guess Who, Grasu XXL, Bitza, BUG Mafia, Don Baxter, Puya, CRBL si Nane