Fata de vis-a-vis...

Locuiesc vis-a-vis. Te vad in fiecare dimineata, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti. Te studiez. Numar barbatii pe care ii porti seara, si ii incercuiesc pe cei care si-au castigat dreptul sa deschida fereastra, dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singura si te-am vazut de atatea ori plangand dupa ce ai umilit un barbat care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea, singura, ca sa-ti alegi cine vrei sa fi. Cred ca doar in trei zile din ultimul an ai trait fara nicio masca, si atunci iti venea mereu in vizita acelasi barbat. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau... toti ceilalti. Intra cu un zambet sters, dar iesea fugarit de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine. Atat de rea, defapt...

By Pucutza si adaptat de Tipu' de la 10

Un actor grabit...

Astazi in jurul orei 13:00, s-a stins o stea a cinematografiei romanesti...Maestrul Gheorghe Dinica a incetat din viata in urma bolilor si infectiilor ce au culminat cu un stop cardiac.

Actor de teatru si de film, dar si un un bun interpret al cantecelor vechi lautaresti, Gheorghe Dinica lasa in urma sa o adevarata comoara cinematografica. Cunoscut si indragit de toata lumea, maestrul a stiut sa se faca iubit si consacrat prin seriozitatea si perseverenta cu care a profesat, dar si prin umorul, pasiunea si dragostea pe care le oferea muncii sale si publicului. A jucat in nenumarate piese de teatru si filme, printre cele mai cunoscute fiind "Un comisar acuza", "Cu mainile curate", "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", "Filantropica", reusind sa faca celebre fraze ca: "Nu trage domnule Semaca! Eu sunt, Lascarica!" sau "Eu sunt stapan al vietii si al mortii!"...cea din urma fraza potrivindu-se cu aceasta trista zi, in care marele actor ramane acel stapan al vietii si al mortii. A dat viata facandu-le mai apoi celebre, personajelor ca Paraipan, Semaca sau ultimul interpretat, Aurica Fieraru.

Cu siguranta, fiecare dintre noi ne-am uitat la cel putin unul din celebrele filme in care maestrul a interpretat exemplar, si cu singuranta multi dintre noi l-au indragit.

"Asta este misiunea mea – să o duc şi să fac tot ce pot mai bine. Asta este obligaţia mea faţă de frumoasa meserie pe care mi-am ales-o şi faţă de spectatorii care mi-au dat toată dragostea şi încrederea lor. Pentru mine nu este nicio greutate pentru că tot ce am facut de-a lungul vieţii am făcut din dragoste pentru profesie şi pentru oameni. Şi acum, când văd că oamenii mă apreciază, mă simt răsplătit din plin", spunea maestrul Dinică.

"Nu plange, fii barbat!", o alta replica a maestrului, care amintita azi, ne imbarbateaza...In ciuda varstei, Gheorghe Dinica, parea ca mai are mult de aratat publicului...a plecat prea repedede dintre noi...a fost parca un actor grabit...

"Sunt obosit... mi-e frig, ma dor oasele... du-te tu in locul meu... spune-le ca am murit..."(Concurs-1982).

Dumnezeu sa il ierte!

Vino sa-ti arat Bucurestiul noaptea...

Cine ar fi putut sa creada ca in spatele unei capitale atat de agitate si atat de zgomotoase, se pot ascunde nopti reci si pustii, in care nimic nu misca…absolut nimic…
E trecut de mult de ora 3:00. O lumina alba se vede dincolo de ferestrele in spatele carora se ascunde un val de caldura. Ma ridic tacut si pornesc spre fereastra, deschid incet usile de la balcon si ma strecor printre ele… simt un aer rece care parca ma imbratiseaza. Deschid unul din geamurile balconului, si pentru cateva clipe raman nemiscat si tacut.

Era o tacere mortuara, care m-a facut sa raman stupefiat, demonstrandu-mi ca « Monstrul » se transforma peste noapte,iar, dintr-un infern in care fiecare merge, fuge, rade, tipa, gafaie, respira, nu mai ramane nimic…Parca lipsit de orice urma de viata…ramand doar o tacere ca de cimitir.
Un aer ciudat ma imbia. Ceata care se asternuse peste oras, si linistea acestuia, il facea sa para iesit dintr-un film de groaza, sau dintr-un joc reusit. Becul de pe stalpul din fata balconului emana o lumina palida, care era absorbita de ceata. O scurta adiere de vant ma face sa-mi arunc privirea spre o frunza care cadea linistita, luandu-i parca o venicie pana ce a atins pamantul rece si ud. Afundat in tacere, inspir aerul rece si privesc aburul ce imi iese pe gura si pe nas, dupa care raman din nou nemiscat pentru cateva clipe privind in gol spre bulevard. Ma retrag printre usile balconului, pe care le inchid in liniste.

Uite ca in spatele Bucurestiului aglomerat din timpul zilei, frumos luminat si agitat in unele nopti, pe care mai toti le stim din auzite sau din trairi, ca fiind « nopti albe » in diferitele cluburi si discoteci, se ascunde in unele nopti, un oras atat de tacut, care respira greoi si linisit, parca rapus….