Daca barbatii sunt porci, femeile ce sunt?

Citisem acum cateva zile un post al lui Cabral, in care vorbea despre asteptarile prea mari ale barbatilor de la femeile pe care si le aleg total nepotrivit pentru caracterul si felor lor de a fi. Cum ca, daca ai vrea sa nu fii dezamagit de o femeie, ar trebui sa o cauti in aria ta de acoperire si de potential, si sa nu iti dai cu parerea sau cu presupusul atunci cand nu iti ies pasentele, asa cum spune si vulpea despre struguri ca sunt acri, atunci cand nu ajunge la ei. Sunt total de acord!

Dar ce se intampla cu femeile care s-ar putea incadra in acelasi tipar? Sunt ele mai de neglijat decat barbatii? Sunt ele mai demne de compasiune si de confesiune decat barbatii? Ba din contra! Din ce in ce mai des aud atat in media cat si in viata de zi cu zi, doamne sau domnisoare singure, care pun aceasta povara pe seama neispravitilor, porcilor si nesimtitilor reprezentanti ai sexului tare.

Marcela spre exemplu(un nume la intamplare, sa ma ierte purtatoarele acestui nume, se poate inlocui cu oricare altul_ este foarte revoltata pentru ca "toti barbatii sunt niste porci, vor doar sex, schimba femeile ca pe sosete si nu poti avea incredere in nici unul". Marcela in schimb, are un anumit tipar de barbat, si anume unul cu bani, cu afacere, cu BeEmVeu', ravnit de toate femeile, cunoscut de toata lumea. Unde mai pui ca e frumos din cale-afara si destept, putand avea in orice moment, orice femeie, pe merit. Ii place Marcela pentru ca e botoxata, bronzata, tunata, fashionata si tot ce se poate termina in -ata sau -lata. Dar pentru el, e ceva trecator, e doar o bucurie pentru ochi, pentru ca el viseaza la fata frumoasa, si atat. El are grija de restul. Si uite asa Marcela il ademeneste, printul o "loveste", povestea se sfarseste iar Marcela jeleste.

Punctul meu de vedere, si nu cred ca doar al meu, draga Marcela, Cornelia, Maria, Ioana ori Sanziana, este urmatorul: NU tintiti mai sus decat iti permite intelectul sau persoana, pentru ca o sa ramai cu buzele umflate...cu toate buzele umflate. Ori daca o faci, nu te mironosi dupa aceea, pentru ca stim cu totii ca asa iti place, asta e stilul tau de viata. Daca vrei barbatul inteligent, cauta-l la biblioteca. Il vrei pe cel frumos, invata sa il seduci. Il vrei pe cel bogat, arata-i ca ai putea sa ii fii partenera si ca nu reprezinti un risc. Si tot asa. Dar cel mai important, Marcela, nu cauta persoanele in habitaturile nepotrivite. Cu siguranta nu vei gasi un intelectual frumos, sarmant si cu un bussiness prosper, in BOA sau in Princess, cum nu poti gasi savarine intr-un service auto. Ca esista si exceptii de la regula vei spune. Draga mea, multe sunt filme, iti voi raspunde.
Bineinteles ca Marcela va fi mereu mironosita revoltata. Pentru ea si sotul se va incadra in categoria "las' ca toti sunteti la fel" , asta in caz ca vreun biet exemplar masculin va sfarsi cu ea de gat.

Pai draga mea, la ce te astepti tu sa se intample cand tu de la prima discutie in intrebi cat castiga si ce masina conduce? Daca tu scrii mesaje in care "abea" astepti sa il vezi "k" sa mergeti prin oras?! Normal ca un baiat cu toate "doagele", cu scoala si cu o mama care a avut grija sa-l articuleze cand se lua de fete in copilarie si adolescenta, te considera, draga Marcela, drept o optiune, o aventura, o pasenta. Pentru ca deja te-a mirosit si stie ca nu poti mai mult, ca tu de fapt il vei avea ca pe un trofeu, o unealta, un sofer. Nu iti plac cei din acelasi tipar cu tine, pentru ca aia sunt adevaratii porci.

Barbatii, in majoritate, nu pot ascunde ceea ce doresc, mai ales de la o femeie, si mai ales daca se ajuta si de ce au in spate, in buzunar sau in garaj. O spun pe sleau, iar pe tine asta te deranjeaza, dar totodata asta te si atrage, doar ca nu vrei sa ti se spuna in fata.

Nu toate femeile sunt tiparul Marcelei, in aceeasi masura in care nu toti barbatii sunt la fel. Culegi ceea ce semeni, si e foarte adevarat spus. Doar ca Marcela este una din multele exceptii de la regula.

Va pup! Pe data viitoare!

 Dedicatie pentru Marcela! Sper sa nu se supere, oricare ar fi ea!

Acasa

Bacau - video by Stelian Popa

Un weekend intreg, dar unde mai pui ca si putin prelungit pe deasupra, petrecut acasa...Aaaaaah, acasa! Este unul din putinele cuvinte care imi umplu inima atunci cand il rostesc sau ma gandesc la el. Sa nu mai spun de orasul meu nataul...batranul Bacau, e atat de frumos toamna, incat poti trece lejer cu vedere peste gropile neasfaltate, locurile parasite sau figurile exagerate.

N-am uitat niciodata sa ma intorc acasa, si de fiecare data cand am ocazia, o fac, si incerc sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta acolo. Fie ca ma odihnesc in camera mea plina de amintiri, fie ca stau cu dragii mei parinti, fie ca sunt cu dragii mei prieteni, fie ca ma plim singur pe strazile copilariei mele, acoperite de frunze si mere cazute, fie ca admir femeile frumoase, ma simt in elementul meu...ma simt bine, ma simt ca acasa.

Acum insa, m-am simtit parca mai bine ca niciodata. Ori ca a fost o conspiratie divina si toate au mers in favoarea mea, ori a venit si timpul meu, in care ma pot bucura de fiecare lucru in parte, chiar si de lucruri carora uneori nu le dadeam prea mare atentie. Ca de fiecare data cand ajung acasa, nimic nu imi poate face sederea mai placuta decat ai mei dragi parinti, pe care ii simt mai aproape ca niciodata, lucru de care ma bucur enorm, si am uneori un zambet tamp pe chip. Unde mai pui ca o caldura si un miros tomnatic se asternuse in camera mea, in care razele soarelui patrundeau printre jaluzele. - Timp de calitate petrecut cu familia - Check!

Ori ca navaleste asupra-mi un val din maturizarea inevitabila din vietile noastre, ori poate ca imi place mie sa vad lucrurile cu ochi buni si optimisti, m-a impresionat tabloul de toamna din oras. Ignorand cele spuse la inceput, nu pot trece peste miile de culori vii, parfumul de mar si de gutuie, vinul care fierbe in butoaie, mirosul de foc facut cu lemne in soba si fumul care iese prin hornurile imbatranite ale caselor de pe strada bunicilor, padurile care din fericire inca mai exista si razele soarelui care ma gadilau dimineata alene pe obraji. Poezie! - Revederea si conservarea in memorie a locurilor de suflet - Check!

Si voia buna...cat incape! Alaturi de prieteni buni, prieteni vechi, din copilarie, e imposibil sa te plictisesti si sa nu zambesti incontinuu. Povesti, amintiri, umor, planuri, cateva sticle de vin, muzica si atmosfera, au mai incalzit putin serile friguroase. - Timp petrecut cu prietenii - Check!

Femei frumoase - Check!

Arogante si figuri pe stomacul gol - Dublu Check!

Gropi si soferi catastrofa - Check!

Mi-am incarcat bateriile pot spune, cand aveam mare nevoie si sper sa ma tina pana cand voi reveni acasa. Le-am imbinat pe toate si chiar daca nu spun des lucrul asta, am simtit ceva care ma face sa fiu fericit, plin de viata si de speranta, increzator si plin de dorinta de a tine capul sus si lucrurile pe fagasul cel bun!

Cu bune, cu rele, viata e frumoasa!

Ne vedem data viitoare! Ma inclin!

                              Smiley - Acasa

Cuvinte...

Imi spuneai ca nu iti scriu. Sau ca nu ti-am scris mai mult. Sau poate gandeai ca nu ti-am scris la fel de mult ca celorlalte. Nu ti-am spus niciodata de ce. O fac acum. Iti raspund la intrebari la care nu ai avut poate raspuns.

Nu ti-am scris, de fapt nu am scris aici despre tine atat de mult precum poate iti doreai pentru ca tu ai fost altfel. Noi am fost altfel. Lor le scriam pentru ca erau departe si pe atunci era felul meu de a-mi exprima dragostea. Tu ai fost aici, mereu, si am preferat in loc sa scriu, sa iti spun...mai simplu, nu?

M-am priceput mereu la cuvinte. Sau cel putin asa cred eu. Imi plac cuvintele, imi placea sa ma joc cu ele, pana cand am observat ca uneori pot sa doara mai mult decat orice rana.

Acum ca am facut introducerea, pot sa dau drumul la cuvinte. Nu stiu ce va iesi, pentru ca am un univers de cuvinte inchis in creierul meu de ceva vreme, dar voi incerca sa le folosesc pe cele mai potrivite.

Stii ca nu prea pot sa vorbesc despre tot ce simt, nu stiu de ce, dar mi-am pierdut abilitatea asta de a ma destainui. Tin in mine. Tin in mine cum am tinut si zbuciumul pe care l-am trait timp de aproximativ 3 luni, daca nu si mai mult. Chiar daca ti-am mai spus, o mai fac odata, pentru ca vreau sa stii, sau poate stii deja, ca uneori cele mai dure lupte pe care le duci, sunt cele cu tine. Si am dus un adevarat razboi cu mine insumi incercand sa raspund la nenumarate intrebari. Incercand sa imi dau seama ce am, ce imi lipseste, ce am avut, ce mi-ar mai trebui. Nu am reusit sa imi raspund. Stiu intr-adevar ce vreau. Stiu unde vreau sa ajung. Stiu perfect drumul pe care vreau sa merg. Doar ca acum imi este al naibii de greu sa incep acel drum.

Stiu ca ai nevoie de raspunsuri. Nu stiu in schimb cat de multe iti pot da eu. Sper doar ca intr-o buna zi, iti vei da seama ca am luat decizia potrivita, la momentul potrivit. Sper ca in acea zi, sa iti dai seama de aceste lucruri in timp ce unul mai bun ca mine te va tine de mana si iti va da parul dupa ureche.

Ceea ce nimeni nu a inteles, este de ce? Imi iau inima in dinti si iti spun tie, de ce?! Pentru ca nu te puteam minti. Pentru ca nu ma mai puteam minti. Pentru ca nu pot purta doua masti, din care sa o aleg mereu pe cea potrivita. Pentru ca niciodata nu e bine sa pleci la un drum lung cand stii ca nu e totul in regula. Pentru ca uitandu-ma in jur, nu as fi putut sa ma prefac ca sunt bine. Pentru ca tu facusei tot ce tine de tine. Pentru ca nu mai putea sta asa. Pentru ca simteam ca nu iti mai pot oferi dragostea si pasiunea cu care te obisnuisem si de care tu devenisei dependenta. Pentru ca, nu mai suportam sa te vad trista sau abatuta. Pentru ca fiecare lacrima pe care o varsai din cauza noastra, era ca picatura chinezeasca pe inima mea. Pentru ca te-am iubit atat de mult incat m-am gandit mai mult la tine. Pentru ca nu am vrut sa imi bat joc de tine, de mine si de noi. Pentru ca nu am vrut sa se ajunga undeva unde ne-ar fi parut rau daca s-ar fi ajuns.

Chiar daca stii, chiar daca nu, langa tine m-am gandit pentru prima data, in mod serios, la mult mai mult decat o relatie. Daca m-ai acuzat ca am fost las, recunosc! Si mereu voi recunoaste si imi voi asuma faptele. Dar nu am putut sa te privesc in ochi si sa iti spun ca despartirea a devenit inevitabila pentru mine.

Vreau sa stii ca mai mult respect pentru tine si tot ceea ce tine de tine, foarte rar am purtat. Ai fost si esti in continuare un model pentru mine. Un model de forta, ambitie si incapatanare. Iar daca ti-a trecut macar odata prin gand ca daca s-a terminat, inseamna ca nici nu s-a intamplat, vreau sa iti spun ca nu e adevarat. Un colt de suflet e al tau. Asa cum fiecare om important din viata mea are, asa ai si tu. Si poate nu un colt de suflet, eu cred ca doua.

Sunt mandru ca am intalnit o femeie ca tine! Am si de ce! Am invatat multe de la tine si alaturi de tine, si pentru asta iti multumesc. De fapt, nu iti multumesc doar pentru asta, iti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine. Absolut pentru tot! Nu uit si nu am uitat nimic! Pentru multe lucruri poate nu mi-am aratat aprecierea si imi cer acum scuze, dar vreau sa stii ca am apreciat orice lucru venind din partea ta.

Sa nu te inchizi in tine! Sa nu te demoralizezi! Tu, esti unica! Urmeaza-ti fiecare vis si indeplineste-l! Eu de la tine am invatat. Stiu ca sunt abia la inceput, dar macar am inceput. Iti multumesc pentru simplul fapt ca ai avut onoarea si demnitatea de a incheia ce a fost al nostru in liniste. Am trait alaturi de tine unele din cele mai frumoase si importante momente din viata, si pentru asta iti multumesc inca odata.

Asemeni unui actor, grabit, ma inclin in fata ta, dar nu iti spun adio! Iti spun la revedere, pentru ca mi-ar face mare placere sa te revad...candva...fie prin geamul masinii , fie pe trotuarul celalalt, fie la un ceai cu miere...

...la revedere!