Eu invat / Noi invatam / Ei invata / Tu...?

Invat...mereu am invatat. Inca din prima clipa cand am deschis ochii am avut de invatat. Si am avut momente in care am spus si am crezut ca stiu destule incat sa imi fie bine, dar niciodata nu a fost asa. Invatam in fiecare zi de la lucruri noi pana la lucruri pe care credeam ca le stim deja, ca mai pe urma sa aflam lucruri total noi.

Cel mai recent lucru l-am invatat de la un om simplu, un om al strazii, care spunea "sa nu ai incredere nici in haina de pe tine". Si uneori crezi in lucrul asta.

Am invatat sa pierd! Mi-a fost greu, dar mai apoi am invatat sa pierd cu demnitate...iar mai apoi cand lucrurile au inceput sa intre pe fagasul cel bun, am invatat de la mama sa ma bucur de castiguri cu modestie.

Am invatat sa accept ca lucrurile nu depind numai de mine. Ca fericirea nu vine atunci cand ai cea mai mare nevoie de ea si ca noi, oamenii, nu suntem facuti ca sa apartinem unii altora. Pe urma mi-am dat seama ca oamenii dragi mie, prietenii, imi sunt cu adevarat prieteni in momentele in care nu am facut nimic special...din contra, am avut nevoie de ajutor..

Pe calea cea grea am invatat cat e de usor sa auzi un "Te iubesc!" atunci cand totul merge bine, cu toate ca adevaratul test al iubirii nu consta intr-un "Te iubesc!" spus cu ochii printre nori, nu e nici intr-o imbratisare si nici macar intr-un sarut. Adevaratul test al iubirii este atunci cand esti alaturi de persoana iubita, cand totul merge rau, cand totul se prabuseste, cand unele lucruri se termina si atunci cand nu iti vine sa zambesti. Cred ca mai am si acum urme de tocuri pe camasa, dar am invatat...am invatat ca adevaratul test al dragostei este atunci cand, chiar si dupa multe esecuri si momente neplacute, doi oameni se tin de mana si isi multumesc pentru ca au fost mereu alaturi!

Printre alte am mai invatat ca fericirea nu se striga in gura mare ci se vede pe fata si ca niciodata nu ar trebui sa imi cer scuze pentru ceea ce sunt.

Prietenii m-au invatat sa ii iubesc pentru ca ma faceau sa rad atunci cand nici macar nu puteam zambi. Si tot impreuna cu ei si pentru ei am invatat sa vorbesc in asa fel incat ceilalti sa iubeasca sa ma asculte...si sa ascult in asa fel incat ceilalti sa iubeasca sa imi vorbeasca. Si nu mare mi-a fost mirarea in momente in care eu, persoana nepotrivita dintre toate persoanele nepotrivite am fost ales persoana potrivita .

Am invatat si lucrul acesta il invat zi de zi, cum ca faptele mereu demonstreaza de ce vorbele nu inseamna nimic. Vorbele vin ca vata data prin spirt inainte de intepatura acului de la seringa. Si m-am intepat de cateva ori pana sa ma conving. Mai rau e ca de multe ori am facut-o constient.

Cand ma asteptam mai putin, pentru ca asa se intampla mereu, am aflat ca oamenilor le pasa...doar ca unora le pasa prea tarziu.

Cel mai mult m-a durut cand am avut de invatat dintr-o pierdere...cand am pierdut pe cineva drag, ca sa pot constientiza multe lucruri. Din nou am invatat ca, uneori, trebuie sa pierzi persoane sau lucruri la care tii, pentru a te bucura de lucruri mult mai bune.

Dezamagit, dar am invatat ca unii oameni te ajuta doar ca sa se ajute pe ei insisi! Si ca atunci cand nu mai au ce sange sau ajutor sa-ti "suga"...zboara...ca o albinuta!

Am invatat ca atunci cand oameni la care nu te asteptai, te lasa chiar atunci cand ai nevoie mai mare, atunci trebuie sa fii si mai puternic! Pentru ca satisfactia ca faci lucrurile de unul singur, va fi mult mai mare.

Mi s-a confirmat ceea ce invatasem mai de mult, cum ca, de cele mai multe ori, caracterul unui om il vezi nu la prima, ci la ultima intalnire, sau in momentele in care e beat. Pentru ca in ambele situatii nu mai ai nici o responsabilitate.

Un lucru important, am invatat sa am rabdare...ca totu-ti iese atunci cand nimeni nu te crede-n stare!

Ce-am mai invatat? Ca increderea nu e buna! Ca poti gasi prieteni buni in persoane pe care nu le vazusei pana de curand! Ca interesu' poarta fesu'! Si cel mai important...am invatat sa traiesc, sa respect, sa ma bucur dramuit, sa ma dau la o parte, sa intind o mana, sa ajut...sa traiesc...ca de murit nu e nici o scofala!

Am invatat! Invata!

Ma intorc la invatat!

O scrisoare pierduta

     Astazi, cautand printre acte si hartii, am gasit o scrisoare pierduta. Randurile ei spun asa:

                     „Scrisoare catre tine...

     Daca intr-o zi vei vrea sa pleci...ramai! Promit sa te ascult si sa ma indrept!
     Daca ma supar ca un copil, ia-ma de mana si linisteste-ma, eu de asta am nevoie!
     Daca visez prea mult si imi doresc un viitor perfect pentru noi doi, nu ma judeca, asta e felul meu de a-ti arata ca pentru mine orice pare mai usor daca imi esti alaturi. Nu ma certa si spune-mi printre lacrimi ca si tu iti doresti la fel...o casa pe pamant, doua gargarite blonde cu ochi albastri si zambete minunate.
     Daca te cicalesc si te intreb daca esti bine, daca ai nevoie de ceva, daca te pot ajuta, spune-mi ca simpla mea prezenta iti este suficienta.
     Daca ai momente in care esti abatut, cheama-ma! Numai eu pot sa te alin si sa-ti fiu alaturi cu promisiunea ca asa va fi mereu! Prietenii vin si pleaca, dar eu de aici nu ma clintesc!
     Daca ai ceva sa-mi reprosezi, ia-ma de mana si cearta-ma pentru ca mai apoi sa ma saruti pe frunte, iar eu sa plec ochii ca un copil spasit.
     Daca nu-ti sunt suficienta, fura-ma! Si-am sa ma las pe mainile tale. Stiu sigur ca in bratele tale nu am ce sa patesc.
     Daca visezi si tu la randu-ti...impartaseste cu mine gandurile. Orice vis e mai usor in doi...
     Promite-mi ca n-ai sa renunti la noi in ciuda vremii, a timpului si mai ales a piecidilor care vor urma. Pentru ca numai impreuna vom reusi, cu dragostea, respectul, rabdarea si increderea care ne-au fagaduit pasii pana acum.
     Promite-mi ca ai sa fii mereu aici si, ca impreuna vom urma exemplul parintilor nostri, un exemplu sanatos si longeviv! Iar eu, promit sa te ascult, sa te iubesc, sa te respect si sa-ti fiu alaturi chiar si atunci cand meriti cel mai putin!
     Te iubesc!"

     Mi s-a facut pielea de gaina cand am citit aceasta scrisoare! Stiu ca am avut in viata mea oameni care m-au iubit sincer si nu s-au sfiit sa imi spuna sau sa imi arate...fapt ce il apreciez pana la cer si inapoi.
     "Traiti, ba...traiti! Ca de murit nu e nici o scofala!" ...dedic vorbele regretatului maestru Adrian Pintea celor ce le e frica sa traiasca si sa spuna lucrurilor pe nume...la timp!

Ai plecat...dar nu vei muri niciodata!

Imi vine mai mult decat greu sa astern aici cateva cuvinte despre tine, prieten drag. As fi preferat sa ajung sa scriu despre tine in alte momente ale vietii, cine stie cum ne-am fi intalnit, tu ca un om de afaceri de succes iar eu un jurnalist implinit. Dar ai plecat...ai plecat mult prea devreme!

In dimineata zilei de ieri, 19.06.2014, in urma imprudentei care a provocat un accident teribil, Alex a plecat dintre noi...

Ieri dimineata am primit unul din cele mai triste telefoane din viata mea...si nu stiu cat de mult, cat de bine si cat de amanuntit l-ati cunoscut unii dintre voi, dar pentru mine, a fost ca un frate. Cunoscandu-l in urma cu mai bine de 10 ani, si facand parte din acelasi grup de prieteni, atat in cartier cat si la liceu, am petrecut alaturi de el multe momente frumoase.

Ieri a plecat dintre noi un om care a iubit viata mai mult decat orice pe aceasta lume! Un om care mai presus de orice, punea fericirea...si nu doar fericirea lui, dar mai ales a celor din jur. Un om care iubea frumosul, iubea sa calatoreasca, isi iubea familie mai mult decat orice, iar pentru prieteni...pentru prietenii care il cunosteau intr-adevar si il iubeau...si-ar fi dat haina de pe el sau painea de la gura. Un om plin de energie, plin de viata, plin de idei si de vise, plin de ambitie si cu putere si pofta de munca.

Eu am avut ocazia sa ma apropii de el, si pentru o perioada de cativa ani am fost foarte apropiati. Porneam in weekenduri la plimbari pe coclauri cu masinuta lui la care tinea enorm de mult. Mancam din aceeasi farfurie si ne ajutam cu orice am fi avut nevoie. I-am fost alaturi si i-am sters lacrimile atunci cand viata nu a fost atat de dreapta cu el. Iar Alex, mi-a fost aproape cand viata incepuse sa ma puna si pe mine la primele incercari dificile. Mi-a sters lacrimile si m-a imbarbatat mereu. Parca il aud si acum spunand "Lasa mosu' ca va veni soarele si pe strada noastra candva!"... Era omul pe care il puteam suna la orice ora din zi si din noapte si imi venea in ajutor, fie personal, fie cu un sfat prin telefon.

Nu puteai fi trist in preajma lui Alex...nu aveai cum! Avea acel ceva in felul de a vorbi, de a te linisti si de a te bine-dispune, cum putina lume il are. Mereu ma bucuram cand vorbeam cu el la telefon pentru ca reusea sa ma faca sa rad, fie spunand vreo traznaie, fie cu optimismul si pozitivismul sau.

Am inramat amintiri alaturi de el...fie in cartier, cu toti prietenii nostri, care l-au cunoscut si l-au indragit intotdeauna...fie in liceu, cand incercam sa ne facem viata mai usoara cu privire la note si la absente. Toata lumea l-a indragit...

Cu totii suntem tristi si nu ne putem ascunde lacrimile si regretul...parintii, familia, si prietenii....pentru noi toti, gandul ca tu nu mai esti printre noi...acest gand nesfasie pe interior...

Prieten drag, ai plecat mult prea devreme! Prieten drag, chiar daca ai plecat, pentru noi nu vei muri niciodata! Prieten drag...odihneste-te in pace si ai grija de noi, de acolo de sus!