Nu obisnuiesc, dar asa cum am adus aici un omagiul maestrului Gheorghe Dinica, tin mortis, ca in aceasta zi, cand romanii l-au condus pe ultimul drum, sa ii aduc un omagiu maestrului, actorului, idolului si omului Sergiu Nicolaescu.
Nu infloresc si nu sunt ipocrit daca va spun ca a fost in copilarie, alaturi de tatal meu, un idol. Un om care imi starnea curiozitatea cu fiecare film si cu fiecare aparitie. Am coplilarit, ca multi multi altii, de altfel, cu filmele lui si stiu ca multi dintre noi i-au folosit cel putin odata una din replicile din filmele lui. Cine nu isi aminteste cu drag de celebra replica monumentala "Un fleac...M-au ciuruit!". Si nu stiu daca sunt atat de multi in ziua de astazi carora le place sa urmareasca aceleasi filme de N ori, asa cum am urmarit si voi urmari filmele romanesti, dar in special peliculele lui Sergiu Nicolaescu.
Imi amintesc cu zambetul pe buze cum ma anunta tata ca "In seara asta e "Revansa"/"Mihai Viteazul"/"Nemuritorii" cu Sergiu Nicolaescu, pe PRO Tv!" si instantaneu chiuiam si asteptam sa vina momentul. Urmaream orie film cu sufletul la gura, iar imediat dupa, sau a doua zi, puneam la cale intreg arsenalul de pusti si pistoale de jucarie, faceam echipe si ne jucam pe ulitele strazii, printre case. Imi dadeau o energie nemaivazuta filmele lui, plus ca, sa recunoastem, filme romanesti, cu cativa samburi de adevar si de istorie, care oricui ar fi prins bine pentru cultura generala. Ajunsesem sa cunosc aproape toate replicile celebre, ajunsesem sa stiu toti marii actori romani care au jucat alaturi de el, si ce e drept, avea o abilitate si un lipici de a atrage la un loc pe cei mai buni actori ai cinematografiei romanesti, fie ca erau in filme, in emisiuni televizate sau in documentare.
Imi aduc aminte cum scriam in oracolele de la scoala, la intrebarile "Care este actorul tau preferat?" sau "Care este idolul tau?" ca raspuns : Sergiu Nicolaescu. Poate ca unii radeau, pentru ca nu au avut aceleasi gusturi ca mine, sau poate ca parintii lor nu i-au indrumat si spre cinematografia romaneasca, dar pentru mine nu a contat. Stiu si acum, cum urmaream, chiar si pentru a 10a sau a 20a oara acelasi film, in care a jucat sau pe care l-a regizat.
Pacat ca, acum la despartirea de maestru, multi dintre noi nu au stiut sa ii aduca un ultim omagiu, nu au stiut sa-i respecte ultima dorinta...i-au huiduit familia, sotia...Nu e drept! Daca trupul sau neinsufletit nu va ramane...cu siguranta vor ramane filmele...o avere inestimabila!
Stiu ca sunt una din ultimile generatii care au urmarit constant filmele sale, dar voi incerca, sa pastrez pentru viitor acele colectii de filme ale maestrului, si pistolul de metal ce sta ascuns intr-o cutie sus pe sifonier...cine stie, poate candva, va mai fugi prin casa cu pistolul in mana, un alt mini-comisar.
Iti multumesc maestre! Ai o particica din formarea mea culturala. Ai o particica din amintirile copilariei mele.
