Am invatat sa am rabdare, ca totu-ti iese atunci cand nimeni nu te crede-n stare! Am invatat ca pentru a atinge un tel, pentru a-ti indeplini un vis, trebuie sa lupti de unul singur, trebuie sa vezi dincolo de aparente, sa gandesti dincolo de probleme si de incercari...sa mergi mereu inainte si sa nu dai nici un pas inapoi, chiar daca uneori simti ca bati pasul pe loc.
Am invatat ca oricat de bun ai fi in ceea ce faci, mereu va fi cineva care va incerca sa te traga in jos si sa iti bage bete in roate. Am observat ca pana si prietenii cand te intreaba cum iti merge, daca iti merge bine sau rau, te intreaba doar pentru ca sa-si incarce bateriile din durerea ta. Am invatat ca daca nu contezi pentru nimeni atunci cand esti in durere, prea putin conteaza atentia pe care o primesti atunci cand iti merge bine.
Am invatat destule, si stiu ca mai inca multe de invatat. Stiu ca un om care nu invata lectia din propriile experiente, este condamnat sa le repete. Stiu ca multi stiu cine sunt, dar putini stiu cine sunt cu adevarat. Acum cand credeam ca e tarziu, am invatat ca trebuie sa pierd cu adevarat ca sa aflu gustul dulce al unei victorii.
Am din ce in ce mai des momente in care ma pierd, in care nu mai inteleg nimic...in acele momente am nevoie doar de cineva care sa ma inteleaga si sa ma indrepte spre drumul cel bun. Am constientizat ca tot ceea ce imi doresc cu adevarat se afla dincolo de frica, iar pentru asta trebuie sa imi infrunt toate temerile pentru a-mi atinge visele.
Uneori am nevoie doar de putina afectiune...cineva care sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca orice s-ar intampla va fi acolo pentru mine. Poate ca zambesc mereu, dar asta nu inseamna ca sunt fericit, faptul ca nu vorbesc cu altii despre problemele mele nu inseamna ca nu le am, problemele nu lipsesc in viata mea, increderea e ceea ce lipseste! Iar eu sunt genul de persoana care ascunde toata mizeria sub covor, nu isi spala lucrurile in public, si merge mai departe.
Acum stiu intr-adevar ca daca vrei sa faci ceva pentru a ajuta pe cineva, nu te-ajuta nimeni daca esti tras la raspundere pentru ca lucrurile au mers prost. Daca ajuti pe cineva din proprie initiativa nu e bine pentru ca te-ai abatut de la responsabilitatile tale. Daca nu ajuti din proprie initiativa esti tras la raspundere pentru faptul ca esti egoist.
Tragand linie, am ajuns la concluzia ca a fi doar pentru tine, a lupta pentru visele, sperantele si dorintele tale, conteaza cel mai mult. Chiar daca vei fi considerat egoist, zambeste si incearca prin intelepciune sa intorci fiecare vorba. Nu te lasa mai prejos si nu te lasa calcat in picioare, dar nu te inghesui nici in a face rau, in a vorbi pe la spate sau a baga bete in roate altora. Mergi pe drumul tau, fa-ti treaba ta, da dovada de responsabilitate, fii indiferent vorbelor si gurilor rele si vei reusi sa ajungi unde ti-ai propus. Cei care ajung sa te cunoasca nu doar dupa coperta ci si dupa continut, te vor respecta si te vor aprecia pentru ceea ce esti si pentru cat de mult te-ai zbatut sa ajungi aici. Nu te plange, chiar daca uneori simti nevoia sa te descarci. Tine in tine durerea si ura, transforma-le in putere si ambitie, si vei reusi sa mergi intotdeauna mai departe.
Chiar daca uneori realitatea ma sperie, incerc sa ma obisnuiesc cu gandul acesta, ca fiecare ducem o lupta, cu noi insine sau cu altii, si ca trebuie sa tragi cu dintii pentru tine.
