Astazi de diminineata m-am trezit foarte greu si toata aceasta jumatate de zi am fost abatut si foarte tacut. Ce intrebare am avut fixata in cap astazi a fost "Cum de am lasat eu tot, pentru o vara intreaga?". Ma gandeam cate as fi putut face acasa, ma gandeam cate pierd. Trecand cu vederea evenimentele din familie la care ma obisnuisem sa lipsesc datorita faptului ca eram plecat la facultate, iesirile nocturne cu prietenii, cafelele baute in treacat cu un prieten sau o prietena care se plictisea in casa, cluburile, terasele si oamenii ce misuna pe Lipscani, gratarele care durau o zi intreaga, zilele toride la piscina in care numai gura gastii mele se auzea, serile in care stateam de vorba cu ai mei pe balcon. Dar nu in ultimul rand multe momente alaturi de ea...Plimbari lungi fie ele in zile de vara toride, fie in nopti racoroase si placute, prin parcul in care ne-am intalnit pentru prima data...Strangerea mainii ei in mana mea si saruturile ei strengaresti si rapizi pe obrajii mei calzi...Trupul ei fierbinte si gingas stand pe un sezlong la soare...Mandria de a merge pe strada alaturi de o fata atat de frumoasa...Sunt departe de toate acum.
Am incercat sa caut si sa dau raspunsuri la fiecare din lucrurile de mai sus. Si tot ce am putut sa imi ofer a fost o dorinta de a pleca pe picioarele mele, de a lua povara de pe umerii alor mei si revolta pe care o aveam in suflet datorita faptului ca vara trecuta am simtit cum a trecut pe langa mine fara sa am nimic important de povestit si fara multe amintiri, iar eu tin enorm de mult la timpul meu, la verile mele, pentru ca stiu ca fac parte din tineretea mea care odata dusa, nu se va mai intoarce.
Ce fac eu? Ce mai zic? Cum imi merge? Nu pot sa ma plang de nimic. Fie ca asa am fost invatat, fie ca asa simt, fie ca ma incapatanez sa trag mai departe pentru ca stiu ca fata de altii, viata mea e buna. Si nici in cele spuse mai sus nu ma plang, sunt doar cateva intrebari care ma macina in unele zile toride si obositoare, in care timpul trece atat de greu si nu am chef de munca. Ce sa fac, muncesc, split time, 4 ore dimineata, 4 ore jumatate seara, nu prea am timp de nimic...imi spal, imi calc, imi fac curat, mai intru cate o ora/doua pe net sa mai vorbesc acasa, si cam atat. In fiecare zi aceleasi lucruri, aceleasi pahare, aceleasi farfurii, aceleasi tacamuri, doar clientii se schimba de la saptamana la alta...dar aceeasi blonzi cu freze ciudate, cu ochi albastri si cu tatuaje multe. De zis nu mai zic nimic. Am invatat sa nu vorbesc neintrebat, sa imi fac treaba mea cat mai bine posibil, sa nu caut nod in papura, sa nu imi bag nasul unde nu imi fierbe oala, sa ascult de cine trebuie dar sa nu am incredere in nimeni...si dupa cum am observat intr-o luna, merge destul de bine. N-o duc ca pe roze cum ar crede unii, ca am venit aici in vacanta, plaja, mare, distractie, dar nu pot nici sa ma plang ca un fatalau ca imi e prea greu, ca imi e dor de casa, ca nu ma descurc cu banii, ca nu imi place sa fac aia si cealalta. Trag de mine pentru ca stiu ca mai am de 3 ori pe atat de stat aici, si stiu ca pot sa o fac. Si daca fiecare e pentru el, atunci asa sa fie. Sunt bun si zambitor cu toata lumea, nu ma bag unde nu am treaba, nu parasc pe nimeni, imi fac treaba mea, ascult si accept sarcinile. Dar care incearca sa ma ia de fraier si sa imi bage bete in roate, voi plati cu aceeasi moneda, pentru ca in unele momente trebuie sa te dezbraci de caracter, pentru ca altfel nu poti rezista.
Cred ca inchei de acum aici, in speranta ca imi voi gasi linistea sufleteasca in scurt timp pentru ca am acceptat ceea ce fac, si incepe sa imi placa, pentru ca daca as ura si m-as impotrivi, dusmanul meu, timpul, va trece mult mai greu pe langa mine. Nu am scrijelite pe pereti zilele care au trecut si AMR-ul, sincer nici nu stiu in ce zi suntem, pentru ca am pierdut notiunea timpului...aici fiecare luni poate la fel de bine sa fie joi sau duminica.
Atat pentru moment. Parasesc acest mic coltisor al meu, dar nu inainte de a transmite prietenilor mei care stiu ca vor citi, ca imi lipsesc zambetele lor si momentele in care pur si simplu pierdeam vremea. Va pup dragii mei! Iar EI, ii spun ca imi lipseste enorm, si ca o am imprimata pe interiorul pleoapelor si o vad in fiecare femeie...te sarut draga mea!
