Hoinareala

Cu vesnicii blugi rupti si cu tenesii in picioare astazi am iesit sa cutreier orasul la pas. Scolareste, cu un rucsac in spate, mai mult gol, am plecat incet incet de acasa pentru a-mi rezolva cateva lucruri si pentru a face o plimbare prin orasu-mi proaspat renovat si inflorit.

Edilii locali profita de faptul ca vin alegerile si au hotarat ca intr-un final sa infrumuseteze unele parti din oras si cel mai important centrul. Borduri noi, flori, curatenie, lume multa...frumos si placut. Era timpul pentru o schimbare.

Am parcurs incet centrul orasului si dupa cum am spus mai sus, am ramas placut impresionat ca toate sunt pe roate si pare ca orasul incepe sa isi intre in ritmul in care a fost acum cativa ani. Am ales in continuarea traseului meu, strada George Bacovia, pentru ca este linistita si e una din putinele strazi din oras in care mai gasesti case clasice si boeme, chiar si doua monumente istorice, dar care la randul lor se imbina cu casele impunatoare construite nu de mult. De pe strada George Bacovia, strada pe care hoinaream in copilarie cand veneam de la scoala, am ales sa fac dreapta pe strada Ion Luca pentru ca la cativa pasi sunt cateva scari pe care coboram mereu fie in anii cruzi de scoala fie in ultimul an de liceu pe unde ma plimbam de mana cu fata de care eram indragostit. Cobor scarile iar casele cochete se ascundeau in spatele copacilor inca infloriti. Acelasi caine mic, urat si rau, ma latra, asa cum o facea si cu ani in urma. Ma amuz si imi continui drumul care se sfarseste pe strada cu pomi infloriti dar da in blocurile gri socialiste. Ajung linistit odata cu adierea vantului in cartierul de blocuri linistite in care mi-am petrecut o parte din copilarie. Aici m-am intalnit cu unul din cei mai vechi prieteni ai mei cu care am copilarit si unul din foarte putinii cu care am pastrat legatura. Mesterea ceva la masina si bucuros ca ma vede, lasa cheia de 14 pentru cateva momente. Stam putin de vorba, ne salutam prietenos dupa care imi vad in continuare de hoinareala mea. De aici m-am indreptat catre locul de veci al bunicii, pentru a-mi gasi linistea pentru cateva momente. Poza ei de pe mormant parca imi zambeste si imi da puterea si increderea sa merg mai departe. Iar de aici va fi acelasi drum inapoi spre casa, presarat cu pomi infloriti, flori, fetele frumoase care impanzesc orasul si masinile scumpe si lucioase care circula neglijent.

Si uite asa, astazi mi-am luat portia de aer si de rememorare a tuturor locurilor indragite de mine din oras, mergand incet incet, doar eu cu mine, in orasul meu...Mi-am incarcat bateriile, acum sper sa ma tina cat mai mult. Salut!

Fiecare sfarsit are un nou inceput

Nu stiu cum sa-ncep. Ca de obicei, pornesc cu o mare varza de idei si trairi recente din care trebuie sa extrag ce e mai frumos, ca sa nu bat campii aici.

Doar ce m-am intors din Bucuresti, unde am avut un weekend plin de peripetii si de momente frumoase. Am inceput acest weekend putin cu stangul datorita unui mic incident cu masina, dar incet incet am revenit pe fagasul cel bun.

Am petrecut aproape 4 zile alaturi de doi din cei mai buni prieteni ai mei, alaturi de care am nenumarate amintiri...fostul meu coleg de facultate si de camera din primii ani de facultate, si buna mea prietena si colega de apartament din anul pe care tocmai l-am incheiat. Am depanat amintiri, am ras, am cantat impreuna, pe scurt a fost un weekend placut. Ultimul weekend in Bucuresti pentru urmatoarea jumatate de an.

Fiind nevoit, mi-am strans lucrurile din camera in care am petrecut ultimile 8 luni. Cu bune, cu rele, cu muzica la maxim, cu lacrimi, cu rasete, cu nopti fierbinti si tarzii si dimineti insorite...a fost frumos. Am reusit sa transform impreuna cu a mea colega, acel apartament intr-un camin, intr-un loc calduros si frumos pe care noi il numeam "acasa". Ii voi duce lipsa, dar cum lucrurile bune se duc pentru a face loc altora mai bune, astept linistit.

S-a mai scurs un an de scoala, de facultate. Al patrulea an in Bucuresti, capitala vietii. A fost poate cel mai activ, cel mai frumos, cel mai distractiv. Una peste alta sunt impacat cu mine pentru aceasta perioada.

M-am plimbat din nou prin parcul meu preferat, de suflet, in care am mers in atatea zile sa alerg, sa mananc inghetata, sa stau pe o banca linistit, sau sa sufar dupa vreo prezenta feminina. Inverzit, plin de viata si plin de copii ca intotdeauna, de aceasta data am avut ocazia sa-i parcurg aleile alaturi de o persoana draga. Si uite asa pot trece in continuare pe lista mea, chicoteli, rasete, povestiri, ciocolata, maini reci, priviri pe furis care au dus la ceva "exhaustiv" de placut si de...nici nu gasesc cuvantul potrivit...hmmm, energic, momente in care ai incontinuu un zambet tamp pe chip. Pentru cei care inteleg mai greu, e o EA...care m-a facut sa rad si nu doar sa zambesc intr-un moment in care eram putin trist. Am impartit o ciocolata si s-a deschis si mi-a povestit despre ea ca si cum ne-am fi cunoscut de o viata si m-a imbratisat la plecare ca si cum ar urma sa plec o viata.

Mi-am luat la revedere de la Bucuresti, orasul meu adoptiv, care ma tine in priza si ma face sa nu cedez. Cu un ochi plang iar cu unul rad, dar ne vedem in toamna amice! Salutari! Si o imbratisare calda fetei cu mainile reci.

Pur si simplu...

Sincer, ar fi trebuit sa fiu la facultate acum, rezolvand unele lucruri, dar uite ca nu sunt. Stau in fata laptopului, in bucatarie, incercand sa fac fata psihic tipetelor de copii nazbatiosi de afara si scriind aceste randuri.

Asta sunt eu! Am 22 de ani si 8luni, sunt student in anul 1 la master, am ramas putin in urma cu facultatea, nu am nici un ban, stau in chirie iar facturile ma omoara (pur si simplu dupa ce vad ca se afiseaza intretinerea intru in casa si beau un pahar de alcool), sunt oarecum departe de casa si de prietenii mei fara de care nu pot sta, sunt singur in ciuda sanselor si posibilitatilor, am cateva mici datorii dar care ma preseaza si de care sper sa scap pana la sfarsitul lunii. Dar ce pot sa fac? Imi asum aceste lucruri, si nu ma plang despre ele, ci le spun cu un sarcasm, un umor si o autoironie iesita din tipar. Si da, stiu ca nu sunt singurul in situatia asta, si da, din aceasta cauza nu vreau sa fac un mare taraboi, pentru ca asta e viata de tanar, de student, de provincial...o viata pe care o iubesc de aproape 4 ani incoace. Sunt recunoscator ca nu am alte probleme mai grave de natura sociala, fizica, de sanatate sau de familie, si mereu ma gandesc ca nu ma pot plange pentru ca sunt multi altii care o duc si mai rau, sau au dus-o si mai rau si au scos-o la capat pana la urma.

Asa cum spunea candva, de mult, un mare caracter, recunosc si eu la randu-mi ca sunt prost...dar, dar cand ma uit in juru-mi, prind curaj. Nu am mari vise, dorinte absurde, vicii nesanatoase, prieteni ciudati sau probleme de familie de care sa pot abuza. Nu gasesc nimic interesant in a ma lauda cu orice achizitie de la chiloti, sosete pana la telefoane si alte lucruri. Nu ma avant in relatii puerile pe care sa le declar nemuritoare timp de, eu stiu, doua saptamani. Si cel mai mult, nu imi bat joc de cei mai slabi de inger ca mine sau cu mai putin noroc in viata. Am defectele mele, de care nu sunt tocmai mandru, dar incerc sa tin drumul cel bun.

Asta sunt! Imi asum toate lucrurile. Stiu ca nu sunt in masura sa dau cele mai pompoase si mai filosofice sau poate nici cele mai prostesti sfaturi, dar, sustin cu tarie un singur lucru. O viata avem de trait! Si cu bune, si cu rele, asta este, trebuie asumata. Te plangi ca a trecut ziua pe langa tine...nu mai dormi dupa-amiaza! Te plangi ca mereu paharul e gol...mai toarna-ti o vodka, si poate asa devii mai optimist! Ti-a murit capra,ok...dar de ce sa moara si cea a vecinului fara motiv cand iti poti cumpara una mult mai buna, sa crape capra vecinului in patru de ciuda. Te plangi ca nu iti ajunga banii...aminteste-ti ca erau zile in care iti calculai pe calculatorul telefonului sa te poti incadra in ultimii bani...si uite ca ai supravietuit! Spune orice vrei, dar zambeste...au fost si zile mai urate!

Nebunie in vant

Nu stiu daca sunt eu, sau e de la prostia asta de film careia i-am pus pauza sa pot scrie aici cateva randuri, dar pur si simplu aveam nevoie. De ceva vreme voiam sa scriu cate ceva, dar ori lenea, ori pasivitatea mea, la faptul ca nu am lucruri indeajuns de bune de scris, au invins mereu si m-au facut sa nu scriu.

Uneori, simt o nevoie nebuna sa ma urc in masina si sa calc pedala, indiferent de destinatie. Sa ascult o muzica buna...cu geamurile deschise si cu o mana de prieteni nebuni alaturi, si sa mergem spre nicaieri, in nebunia noastra. Sa cant da nebun piese care mi-au placut candva, care imi aduc aminte de prezente feminine si care ma fac si acum sa zambesc, sa-mi faca pielea de gaina, sau sa cant cu patos o melodie de gen "ti-a facut si tie? da frate!".

Probabil ca fiecare dintre voi aveti aceasta senzatie uneori si mai devreme sau mai tarziu o puneti in practica, si satisfactia apare si creste din ce in ce mai mult odata cu nivelul de decibeli, de kilometri si cu vantul care iti sufla in freza. Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine, cand imi apare acest dor in minte, raman setat pe el, pana cand il satisfac.

Pana acum ceva vreme, as fi ales o EA, in locul prietenilor. Mereu aveam acel scenariu cu o EA in dreapta, mergand spre nicaieri, cu bucurie, fara griji, cu versuri pe buze, cu parul in vant si cu ochelarii de soare pe nas. Nu e vorba ca mi-am pierdut speranta, doar ca sunt cateva momente de gen pe care le-am trait, au fost frumoase, le pretuiesc, dar acum, pentru mine, acea mana de prieteni din masina, a insemnat, inseamna si va insemna totul. Cu ei am pana acum cele mai frumoase povesti, cele mai frumoase aventuri si nazdravanii...si stiu ca vor veni si multe altele.

Pentru mine nu mai este mult...masina e gata, muzica e pe val, usile imi sunt deschise pentru voi, prieteni dragi...cei care ati cantat alaturi de mine la drum, cei care au avut sufletul la gura intr-o depasire, cei care m-au tinut de vorba si am pierdut doua semafoare la rand, cei care mi-ati fost aproape! Va salut si ma inclin!

P.S. Imi lipsiti enorm!

mi-se-ru-pis-me

De ce la ora asta? Pentru ca acum am chef! De ce tocmai despre lucrurile astea? Pentru ca asa cred de cuviinta, pentru ca cei de langa mine sa ma poata agrea sau nu! De ce tocmai acum? Pentru ca mi-a cam ajuns! Uite ca tot ma tin de ceva vreme, dar acum, uitandu-ma la Californication - demential serial apropos - mi-a venit mie sa scriu aici, lucruri care ma EXASPEREAZA, ma SCOT DIN MINTI, ma INDISPUN, ma fac sa BEAU, ma fac sa LOVESC...

Si uite asa, am ajuns sa URASC LA NEBUNIE :

...persoanele care se baga in conversatiile mele

...persoanele care trag cu urechea la conversatiile mele si se baga in ele

...persoanele carete intrerup atunci cand povestesc ceva sau care incep sa povesteasca acelasi lucru dupa ce termin, ori care incearca sa faca un-doi cu mine in acea povestire

...oamenii care fac din orice un concurs

...pe cei care fac misto pe seama ta, dar cand si tu razi de ei, fac ca toti dracii

..."prietenii"care rup legatura deodata si afli ca de fapt au motive "intemeiate" de suparare, pe care nu le impartasesc, asa ca stau ca niste drama queen si tin pentru ele

..."prietenii"care incearca mereu sa fie peste tine

..."prietenii" ori fetele care intai iti analizeaza etichetele de pe tricou si dupa te saluta

...barbatii care incearca sa para altceva decat ceea ce sunt in fata femeilor, cu prietenii de fata(apropos, chestia asta e si amuzanta, cand auzi ce chestii scoate din gura, dar si foarte enervanta, pentru ca nu poti sa asculti mult timp rahaturile alea)

...fetele care pastreaza legatura cu fostele mele

..."prietenii" care isi incearca norocul cu fostele mele

...fostele mele care odata nu se suportau iar acum sunt "tovarase"

...oamenii care spun una si fac alta

...persoanele care vorbesc enorm de mult, dar cand ai si tu ceva de spus, nu te asculta

...idiotii care fac misto de altii mai slabi de inger

...laudarosii care spun prea mult ca fac si dreg, dar raman numai cu spusul

...lenesii cei care nu sunt puctuali

...soferii care se baga in fata ta la semafor fara ca macar sa-ti aprinda un bec in semn de multumire

...oamenii care fura ceea ce e al tau si pretind ca ar fi al lor

...vecinii care imi fura locul de parcare

...snobii care vor cat mai multe dar fara sa cheltuie nimic

...femeile pe interes

...minciuna

...faptul ca unele fete nu inteleg ce este aceea o limita a rabdarii si a spatiului personal

...persoanele care au grija sa analizeze intai pe altii inainte de a-si face o analiza proprie

...pe cei care incearca sa obtina orice strop de atentie rostind sau repetand ultimul cuvant din propozitia oricaruia din jur

...pe cei care fac afirmatii nefondate sau trag concluzii gresite

..."prietenii" care iti fac planuri

...persoanele nerecunoscatoare

...ziua cand se afiseaza intretinerea

...momentele cand trebuie sa ma despart de prietenii mei

..."prietenii" care inainte te sunau inca de la primele ore ale diminetii inainte sa gaseasca alta "victima"

...barbatii care nu isi recunosc punctele slabe

...prietenii care nu acepta critici din partea prietenilor...idiotilor! daca un prieten te critica si iti atrage atentia cu ceva, inseamna ca este dispus sa dea mai mult decat 2 lei pe curu' tau...nu fii imbufnat si asculta-l

Ar mai fi cateva, ce e drept, dar ma opresc aici, mi-e sila si mi-e somn. Sincer, poate am fost enervant, exagerat, cum vreti voi, mi-se-ru-pe! Asa cum eu va suport, suportati-ma!

Nota bene! Eu va suport in fiecare zi, voi trebuie sa ma suportati odata sau de doua ori pe an, cand rabufnesc si nu mai pot sa tin in mine atata toleranta, gentleman-tisme, bun simt...am momente cand ma dezbrac de toate si ma cobor la nivelul vostru. Atat stiti, atat faceti.

Totusi, ma inclin...noapte buna mothafuckaaz!

Incomplet

Fuck! Nici nu stiu in ce mod sa-mi astern toate simtirile aici, ca sa nu sun ca o domnisoara in suspine sau ca o drama queen, dar din nou regula de 3 isi spune cuvantul. Niciodata nu prea poti sa le ai pe toate 3 : sanatate, familie & prieteni si bani(ori satisfactie pe plan profesional). Mai mereu mi s-a intamplat sa am doar doua din aceste 3, iar cand se intampla sa vina toate 3, stateam cu sufletul la gura intrebandu-ma care pleaca prima.

Simt de cateva saptamani, o nevoie care ma macina psihic in fiecare dimineata...Nici nu stiu cum sa o spun ca sa nu par superficial, sa nu par ca sunt dependent de aceasta idee, sau ca am doar o impresie...Ei bine, simt nevoia unei femei. Dar nu una oarecare, nu intr-o dimineata oarecare, nu nevoia de sex, nu nevoia de alte prostii care ar veni oricum in cap. Nu! Nevoia de afectiune, o nevoie disperata de a oferi ce am strans din nou...sentimente, afectiune, vorba, fapte, nebunii, orice...Am nevoie disperata de un zambet dimineata, si o mana calda care sa-mi mangaie fata...am nevoie sa o vad cum doarme si cum ma priveste printre asternuturi, ferindu-se de razele puternice ale soarelui.

Nu credeam ca voi ajunge sa traiesc si sa spun lucrul asta, dar concluziile ca barbatii ar putea trai toata viata din sex fara obligatii, cu paharul langa ei, si cu N nopti nedormite sunt eronate. Nu e chiar asa. Nu e deloc asa daca pot sa spun. Ajungi sa ai nevoie de afectiune, sa doresti sa iti poarte cineva de grija, sa te sune cineva, sa te astepte cineva acasa ori in acelasi loc al vostru. Dar din starile de euforie pe care le ai la inceputul acestor campanii de sex si de alcool, ajungi la dimineti in care te trezesti cu gandul ca iar ai visat o EA ce iti zambea dimineata in pat, dar constati cu stupoare ca patul e gol...si cand observi ca si soarele de afara lipseste, iti vine sa-ti iei campii.

Stiu ca nu se poate acum, si ma impac cu acest gand, cu toate ca de 5 ani m-am invatat sa am mereu pe cineva aproape. Incerc sa nu disper si sa nu o caut cu indarjire, pentru ca stiu ca atunci nu apare. Doar ca...ma simt gol. Incomplet daca as putea spune...ca un puzzle caruia ii mai lipsesc cateva piese...feminine. Nu sufar, pentru ca nu am rani deschise, si nu ma plang pentru ca nu este un motiv, doar ca lipseste acel condiment feminin...

8 martie...ziua mamei

Inca de mic, mi s-a intiparit in minte ca de 8 martie sarbatorim "Ziua mamei". Atunci eram un pusti, nu stiam multe despre fete, gagici, domnisoare sau femei...totul se rezuma la mama si bunica. Cu siguranta si voi, ca si mine, erati cei mai emotionati cand faceam acele poze la scoala pentru felicitarile de 8 martie, cu clasicele urari de genul "Maicuta iubita/Azi de ziua ta/Sa fii fericita/Din inima as vrea". Bineinteles ca tot mama imi dadea bani sa o platesc, dar se bucura si ma strangea in brate mereu cand mergeam la ea de 8 martie, si ii inmanam felicitare, cu emotiile de rigoare.

Acum, tot ce a mai ramas din aceasta mica sarbatoare, este ideea de zi a femeii. Hmmm, serios? Intruchiparea acestei zile a cam luat directii ciudate si proportii destul de mari. Adica, na, zic si eu, ca normal ar fi ca noi, barbatii sa uram femeilor importante din vietile noastre, toate cele bune, si sa le incantam cu un minunat buchet de flori...dar de aici pana la a-si face una alteia urari, chiar si cu o zi inainte? Mi se pare putin tras de par. Se intampla sa cunosc femei...sau hai sa le spunem inca fete...carora le poti face o "mica zi a femeii" in fiecare zi...tot ce iti trebuie este putina inspiratie, cateva floricele si cateva raze de soare. Dar, se intampla sa cunosc si fete care duc spre un materialism incurabil aceasta mica sarbatoare a voastra.

Acum, hai sa nu va mai critic, caci astazi este ziua voastra, proclamata international de catre Adunarea Generala ONU, in anul 1977. Mereu v-am indragit, mereu v-am iubit, mereu am fost fascinat de voi, mereu mi-a placut sa stau sa va privesc cum va aranjati, cu va pieptanati parul si cum sorbiti cafeaua. Dupa cum am mai spus si in alte postari, iubesc femeia, si tot ce tine de ea...de la modul in care isi face unghiile stand incomod pe scaun incercand sa ajunga la degetul mic de la piciorul stang...pana la modul in care te saruta pasional infingandu-si unghiile in spatele tau...sau privesc neajutorate un film siropos de dragoste.

Iar acum, conform protocolului premiilor Oscar, as vrea sa fac cateva urari si multumiri:

...tie mama, nu iti doresc decat sanatate...sa poti avea grija de mine in continuare...te iubesc!

...bunicilor mele...uneia ii transmit multa multa sanatate iar celeilalte ii duc dorul si ii pastrez vie amintirea

...prietenelor mele bune, le urez mult noroc in cariera si dragoste, si multumesc ca mereu ma suportati si ma ascultati cand ma plang cu cate ceva, ori cand injur vreo consoarta

...voua...celor ce ati fost candva parte din viata mea si v-am iubit asa cum sunt eu, cu bune, cu rele, cu dimineti insorite, cu miros de cafea si frezii pe perna si cu nopti tarzii si firebinti...va spun ca va pastrez mereu acolo, in cutiuta cu amintiri si va multumesc pentru ca ati facut parte din viata mea

...iar voua, celor cu care nu ma cunosc si nu ma intersectez, va urez o zi frumoasa, minunata si insorita

La multi ani voua, femeilor, cele mai frumoase si cele mai gingase fiinte!