Cu vesnicii blugi rupti si cu tenesii in picioare astazi am iesit sa cutreier orasul la pas. Scolareste, cu un rucsac in spate, mai mult gol, am plecat incet incet de acasa pentru a-mi rezolva cateva lucruri si pentru a face o plimbare prin orasu-mi proaspat renovat si inflorit.
Edilii locali profita de faptul ca vin alegerile si au hotarat ca intr-un final sa infrumuseteze unele parti din oras si cel mai important centrul. Borduri noi, flori, curatenie, lume multa...frumos si placut. Era timpul pentru o schimbare.
Am parcurs incet centrul orasului si dupa cum am spus mai sus, am ramas placut impresionat ca toate sunt pe roate si pare ca orasul incepe sa isi intre in ritmul in care a fost acum cativa ani. Am ales in continuarea traseului meu, strada George Bacovia, pentru ca este linistita si e una din putinele strazi din oras in care mai gasesti case clasice si boeme, chiar si doua monumente istorice, dar care la randul lor se imbina cu casele impunatoare construite nu de mult. De pe strada George Bacovia, strada pe care hoinaream in copilarie cand veneam de la scoala, am ales sa fac dreapta pe strada Ion Luca pentru ca la cativa pasi sunt cateva scari pe care coboram mereu fie in anii cruzi de scoala fie in ultimul an de liceu pe unde ma plimbam de mana cu fata de care eram indragostit. Cobor scarile iar casele cochete se ascundeau in spatele copacilor inca infloriti. Acelasi caine mic, urat si rau, ma latra, asa cum o facea si cu ani in urma. Ma amuz si imi continui drumul care se sfarseste pe strada cu pomi infloriti dar da in blocurile gri socialiste. Ajung linistit odata cu adierea vantului in cartierul de blocuri linistite in care mi-am petrecut o parte din copilarie. Aici m-am intalnit cu unul din cei mai vechi prieteni ai mei cu care am copilarit si unul din foarte putinii cu care am pastrat legatura. Mesterea ceva la masina si bucuros ca ma vede, lasa cheia de 14 pentru cateva momente. Stam putin de vorba, ne salutam prietenos dupa care imi vad in continuare de hoinareala mea. De aici m-am indreptat catre locul de veci al bunicii, pentru a-mi gasi linistea pentru cateva momente. Poza ei de pe mormant parca imi zambeste si imi da puterea si increderea sa merg mai departe. Iar de aici va fi acelasi drum inapoi spre casa, presarat cu pomi infloriti, flori, fetele frumoase care impanzesc orasul si masinile scumpe si lucioase care circula neglijent.
Si uite asa, astazi mi-am luat portia de aer si de rememorare a tuturor locurilor indragite de mine din oras, mergand incet incet, doar eu cu mine, in orasul meu...Mi-am incarcat bateriile, acum sper sa ma tina cat mai mult. Salut!
