Fuck! Nici nu stiu in ce mod sa-mi astern toate simtirile aici, ca sa nu sun ca o domnisoara in suspine sau ca o drama queen, dar din nou regula de 3 isi spune cuvantul. Niciodata nu prea poti sa le ai pe toate 3 : sanatate, familie & prieteni si bani(ori satisfactie pe plan profesional). Mai mereu mi s-a intamplat sa am doar doua din aceste 3, iar cand se intampla sa vina toate 3, stateam cu sufletul la gura intrebandu-ma care pleaca prima.
Simt de cateva saptamani, o nevoie care ma macina psihic in fiecare dimineata...Nici nu stiu cum sa o spun ca sa nu par superficial, sa nu par ca sunt dependent de aceasta idee, sau ca am doar o impresie...Ei bine, simt nevoia unei femei. Dar nu una oarecare, nu intr-o dimineata oarecare, nu nevoia de sex, nu nevoia de alte prostii care ar veni oricum in cap. Nu! Nevoia de afectiune, o nevoie disperata de a oferi ce am strans din nou...sentimente, afectiune, vorba, fapte, nebunii, orice...Am nevoie disperata de un zambet dimineata, si o mana calda care sa-mi mangaie fata...am nevoie sa o vad cum doarme si cum ma priveste printre asternuturi, ferindu-se de razele puternice ale soarelui.
Nu credeam ca voi ajunge sa traiesc si sa spun lucrul asta, dar concluziile ca barbatii ar putea trai toata viata din sex fara obligatii, cu paharul langa ei, si cu N nopti nedormite sunt eronate. Nu e chiar asa. Nu e deloc asa daca pot sa spun. Ajungi sa ai nevoie de afectiune, sa doresti sa iti poarte cineva de grija, sa te sune cineva, sa te astepte cineva acasa ori in acelasi loc al vostru. Dar din starile de euforie pe care le ai la inceputul acestor campanii de sex si de alcool, ajungi la dimineti in care te trezesti cu gandul ca iar ai visat o EA ce iti zambea dimineata in pat, dar constati cu stupoare ca patul e gol...si cand observi ca si soarele de afara lipseste, iti vine sa-ti iei campii.
Stiu ca nu se poate acum, si ma impac cu acest gand, cu toate ca de 5 ani m-am invatat sa am mereu pe cineva aproape. Incerc sa nu disper si sa nu o caut cu indarjire, pentru ca stiu ca atunci nu apare. Doar ca...ma simt gol. Incomplet daca as putea spune...ca un puzzle caruia ii mai lipsesc cateva piese...feminine. Nu sufar, pentru ca nu am rani deschise, si nu ma plang pentru ca nu este un motiv, doar ca lipseste acel condiment feminin...
