2014 si cu mine

M-am tot gandit si m-am hotarat sa astern aici cele mai importante dorinte si ambitii pentru anul care vine. Nu le pot spune planuri pentru ca nu pot, pentru ca ori nu vor iesi, ori mai stiu eu ce se va intampla. Asa ca le vor spune dorinte si ambitii, si le voi scrie aici sa le am tot timpul sub nas.

Asadar 2014 si cu mine vom face tot posibilul sa reusesc urmatoarele:

1. Sa fiu mai ambitios
2. Sa-mi incep o cariera serioasa
3. Sa citesc mai mult
4. Sa dau burta jos
5. Sa zambesc mai mult
6. Sa fiu mai bun

7. Sa iubesc mai mult
8. Sa-mi fac familia si prietenii fericiti
9. Sa daruiesc mai mult
10. Sa gasesc o EA si sa nu-i mai dau drumul...

P.S. Ordinea nu trebuie respectata.

Sper ca fiecare din voi sa va faceti o lista, sa stiti ce vreti, sa va incarcati cu ambitie si la finalul anului sa trageti linie si sa fie totul asa cum vreti!

Va pup si ne revedem la anul!

Daruieste un zambet...zambeste!

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand intru in luna Decembrie, incep incet incet sa ma las coplesit de starea specifica acestei perioade din an, poate ca cea mai frumoasa si mai incarcata luna din an. Sper sa nu pic in melancolii prea adanc sau sa deviez de la subiect, pentru ca as vrea sa impartasesc starea pe care o am cu cat mai multi. Aseara vorbeam cu doi prieteni dragi si depanam amintiri din copilarie, asa cum erau sarbatorile odata, cu datini de Craciun si Anul Nou, si va spun sincer, mi se facuse pielea de gaina...

Imi este frica de faptul ca in urmatorii 10-20 de ani, nu va mai ramane mult din atmosfera sarbatorilor de iarna. Totul a inceput sa fie o imagine, o afacere profitabila, o luna a cadourilor si un Craciun care inca mai atarna cu un fir de ata de imaginea trecutului. Intrebarea mea ar fi urmatoarea: de ce e speciala aceasta luna pentru voi si de ce anume ar fi nevoie pentru un Craciun perfect? De fapt sunt doua intrebari, dar pentru ca sunt inglobate de acelasi tematica, am spus ca e doar una.

Pot sa raspund eu primul? Pot? Pot? De ce e luna Decembrie una speciala pentru mine? Pentru ca...sentimente, familie si miros de brad! Inca de pe 1 Decembrie mereu am inceput luna intr-un stil festiv, celebrand inca de mic Ziua Nationala a Romaniei, cu emotie si o stare implentata de la tatal meu. De pe 1 pana pe 6 nu e nici macar o saptamana si uite ca soseste primul Mos. Pentru mine, a ramas acelasi mister si aceeasi stare pe care o aveam si acum multi ani. Doar amintirile care navalesc, povestile din copilarie si o rememorare a jucariilor pe care le primeam an de an, imi ofera starea necesara pentru a ma bucura de aceasta zi, chiar daca in ghete am gasit, sau nu, o ciocolata sau o nuielusa. De ce ati facut dintr-o zi de sarbatoare incarcata cu amintiri si cu miros de portocale, o competitie? De ce unii din voi, cu vesnica "scarba" de tot ce e romanesc, numesc si aceasta sarbatoare una "trecuta" ? De ce nu poti sa-ti imbraci macar pentru o zi, haina si gandirea de copil, si sa te bucuri de atmosfera? Crezi ca acum 10-15-20 de ani ne pozam cadourile si ghetele, dupa care le urcam rapid pe net? Eu unul imi amintesc doar ca ma bucuram dimineata de ceea ce gaseam in ghete, dupa care ieseam la joaca, impartaseam cu prieteniii ceea ce am primit fiecare, faceam schimb de jucarii si zburdam o zi intreaga!

Dar voi trece mai departe, la partea mea preferata din an, si anume Craciunul. De pe data de 24 si pana pe data de 27 se instaleaza in casa si in sufletul meu o stare pe care nu o pot exprima in cuvinte. Tot ce pot sa spun e ca neschimbata de 24 de ani! E aceeasi stare! Cum si de ce? Cum am pastrat spiritul Craciunului viu? Cu grija, cu dragoste, cu atentie, cu pasiune, cu daruire si plin de speranta! Daca in copilarie saream in sus de bucrie caci "peste o saptamana vine Mosu'" pot sa spun ca si acum am aceesi stare de bucurie, dar nu pentru ca vine Mosu', ci pentru ca merg eu acasa...pentru ca imi strang familia cat mai aproape de mine...pentru ca incerc sa-mi imbunez prietenii si sa le transmit din starea mea...pentru ca a darui ma face mult mai fericit decat atunci cand primesc...pentru ca atunci cand vad oameni care pastreaza traditiile devin si mai fericit...pentru ca iubesc sa vad copiii imbujorati care vin din usa in usa sa colinde(da, mai sunt astfel de copii)...pentru ca acum pot darui din putinul meu si altora...pentru starea pe care mi-o ofera camera mea decorata din care se aud incet colinde...pentru momentele cand ma opresc in loc sa admir luminitele si orasul imbracat in haine de iarna in timp ce fulgii se aseaza pe nasul meu rosu si inghetat. Si as putea sa continui cu motive pentru care abia astept Craciunul, dar nu as vrea...nu as vrea pentru ca din unele motive ma intristez, pentru ca sunt persoane pe care le-am iubit si acum nu mai sunt printre noi si pentru ca in continuare, sunt romani care denigreaza aceste sarbatori, si tot ce se aude din gura lor este "Romania tara de c***!" si "E mai bine afara" sau "Politicienii au furat tot!". De ce unii nu respecta traditiile? Cu bradul facut de pe 1 Decembrie nu il grabesti pe Mos si nu cred ca iti asterni in casa atmosfera de sarbatoare! Puteti sa imi spuneti ca sunt expirat, dar dragilor, bradul se face in Ajun, pentru ca asa e traditia...asta e tot farmecul...

Nu vrei sa lasi totul macar pentru o saptamana, sau doua, acum in luna aceasta a lui Decemvre si sa te bucuri de atmosfera, de mirosul de brad si de cozonac, asa cum o faceai cand erai copil? Hai sa nu mai facem dintr-o sarbatoare sfanta, si cu o imensa incarcatura emotionala, ceva mult prea banal, trecut, comercial sau competitiv. Incearca sa iti imbraci pentru cateva clipe haina de copil, si ramai putin pe ganduri. Incearca sa daruiesti, si prin a darui, nu ma refer la lucruri materiale, ci la lucruri cu valoare sentimentala, la stari sufletesti, la trairi, la zambete, la imbratisari, la saruturi, la dragoste si la voie buna! Stiu ca poti!

Nu stiu altii cum sunt, dar eu de Craciun merg acasa! Pentru ca acolo e cel mai bine! Pentru ca acolo am tot ce imi doresc! Pentru ca acolo sunt iubit! Pentru ca acolo sunt fericit! Pentru ca astept ca un copil sa ma las purtat de aceasta sarbatoare si sa traiesc fiecare clipa! De Craciun, mergi acolo unde te simti iubit, fericit si implinit!

Sa fim cuminti, Mosu' ne priveste pe toti din coltul ferestrelor!

Daca barbatii sunt porci, femeile ce sunt?

Citisem acum cateva zile un post al lui Cabral, in care vorbea despre asteptarile prea mari ale barbatilor de la femeile pe care si le aleg total nepotrivit pentru caracterul si felor lor de a fi. Cum ca, daca ai vrea sa nu fii dezamagit de o femeie, ar trebui sa o cauti in aria ta de acoperire si de potential, si sa nu iti dai cu parerea sau cu presupusul atunci cand nu iti ies pasentele, asa cum spune si vulpea despre struguri ca sunt acri, atunci cand nu ajunge la ei. Sunt total de acord!

Dar ce se intampla cu femeile care s-ar putea incadra in acelasi tipar? Sunt ele mai de neglijat decat barbatii? Sunt ele mai demne de compasiune si de confesiune decat barbatii? Ba din contra! Din ce in ce mai des aud atat in media cat si in viata de zi cu zi, doamne sau domnisoare singure, care pun aceasta povara pe seama neispravitilor, porcilor si nesimtitilor reprezentanti ai sexului tare.

Marcela spre exemplu(un nume la intamplare, sa ma ierte purtatoarele acestui nume, se poate inlocui cu oricare altul_ este foarte revoltata pentru ca "toti barbatii sunt niste porci, vor doar sex, schimba femeile ca pe sosete si nu poti avea incredere in nici unul". Marcela in schimb, are un anumit tipar de barbat, si anume unul cu bani, cu afacere, cu BeEmVeu', ravnit de toate femeile, cunoscut de toata lumea. Unde mai pui ca e frumos din cale-afara si destept, putand avea in orice moment, orice femeie, pe merit. Ii place Marcela pentru ca e botoxata, bronzata, tunata, fashionata si tot ce se poate termina in -ata sau -lata. Dar pentru el, e ceva trecator, e doar o bucurie pentru ochi, pentru ca el viseaza la fata frumoasa, si atat. El are grija de restul. Si uite asa Marcela il ademeneste, printul o "loveste", povestea se sfarseste iar Marcela jeleste.

Punctul meu de vedere, si nu cred ca doar al meu, draga Marcela, Cornelia, Maria, Ioana ori Sanziana, este urmatorul: NU tintiti mai sus decat iti permite intelectul sau persoana, pentru ca o sa ramai cu buzele umflate...cu toate buzele umflate. Ori daca o faci, nu te mironosi dupa aceea, pentru ca stim cu totii ca asa iti place, asta e stilul tau de viata. Daca vrei barbatul inteligent, cauta-l la biblioteca. Il vrei pe cel frumos, invata sa il seduci. Il vrei pe cel bogat, arata-i ca ai putea sa ii fii partenera si ca nu reprezinti un risc. Si tot asa. Dar cel mai important, Marcela, nu cauta persoanele in habitaturile nepotrivite. Cu siguranta nu vei gasi un intelectual frumos, sarmant si cu un bussiness prosper, in BOA sau in Princess, cum nu poti gasi savarine intr-un service auto. Ca esista si exceptii de la regula vei spune. Draga mea, multe sunt filme, iti voi raspunde.
Bineinteles ca Marcela va fi mereu mironosita revoltata. Pentru ea si sotul se va incadra in categoria "las' ca toti sunteti la fel" , asta in caz ca vreun biet exemplar masculin va sfarsi cu ea de gat.

Pai draga mea, la ce te astepti tu sa se intample cand tu de la prima discutie in intrebi cat castiga si ce masina conduce? Daca tu scrii mesaje in care "abea" astepti sa il vezi "k" sa mergeti prin oras?! Normal ca un baiat cu toate "doagele", cu scoala si cu o mama care a avut grija sa-l articuleze cand se lua de fete in copilarie si adolescenta, te considera, draga Marcela, drept o optiune, o aventura, o pasenta. Pentru ca deja te-a mirosit si stie ca nu poti mai mult, ca tu de fapt il vei avea ca pe un trofeu, o unealta, un sofer. Nu iti plac cei din acelasi tipar cu tine, pentru ca aia sunt adevaratii porci.

Barbatii, in majoritate, nu pot ascunde ceea ce doresc, mai ales de la o femeie, si mai ales daca se ajuta si de ce au in spate, in buzunar sau in garaj. O spun pe sleau, iar pe tine asta te deranjeaza, dar totodata asta te si atrage, doar ca nu vrei sa ti se spuna in fata.

Nu toate femeile sunt tiparul Marcelei, in aceeasi masura in care nu toti barbatii sunt la fel. Culegi ceea ce semeni, si e foarte adevarat spus. Doar ca Marcela este una din multele exceptii de la regula.

Va pup! Pe data viitoare!

 Dedicatie pentru Marcela! Sper sa nu se supere, oricare ar fi ea!

Acasa

Bacau - video by Stelian Popa

Un weekend intreg, dar unde mai pui ca si putin prelungit pe deasupra, petrecut acasa...Aaaaaah, acasa! Este unul din putinele cuvinte care imi umplu inima atunci cand il rostesc sau ma gandesc la el. Sa nu mai spun de orasul meu nataul...batranul Bacau, e atat de frumos toamna, incat poti trece lejer cu vedere peste gropile neasfaltate, locurile parasite sau figurile exagerate.

N-am uitat niciodata sa ma intorc acasa, si de fiecare data cand am ocazia, o fac, si incerc sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta acolo. Fie ca ma odihnesc in camera mea plina de amintiri, fie ca stau cu dragii mei parinti, fie ca sunt cu dragii mei prieteni, fie ca ma plim singur pe strazile copilariei mele, acoperite de frunze si mere cazute, fie ca admir femeile frumoase, ma simt in elementul meu...ma simt bine, ma simt ca acasa.

Acum insa, m-am simtit parca mai bine ca niciodata. Ori ca a fost o conspiratie divina si toate au mers in favoarea mea, ori a venit si timpul meu, in care ma pot bucura de fiecare lucru in parte, chiar si de lucruri carora uneori nu le dadeam prea mare atentie. Ca de fiecare data cand ajung acasa, nimic nu imi poate face sederea mai placuta decat ai mei dragi parinti, pe care ii simt mai aproape ca niciodata, lucru de care ma bucur enorm, si am uneori un zambet tamp pe chip. Unde mai pui ca o caldura si un miros tomnatic se asternuse in camera mea, in care razele soarelui patrundeau printre jaluzele. - Timp de calitate petrecut cu familia - Check!

Ori ca navaleste asupra-mi un val din maturizarea inevitabila din vietile noastre, ori poate ca imi place mie sa vad lucrurile cu ochi buni si optimisti, m-a impresionat tabloul de toamna din oras. Ignorand cele spuse la inceput, nu pot trece peste miile de culori vii, parfumul de mar si de gutuie, vinul care fierbe in butoaie, mirosul de foc facut cu lemne in soba si fumul care iese prin hornurile imbatranite ale caselor de pe strada bunicilor, padurile care din fericire inca mai exista si razele soarelui care ma gadilau dimineata alene pe obraji. Poezie! - Revederea si conservarea in memorie a locurilor de suflet - Check!

Si voia buna...cat incape! Alaturi de prieteni buni, prieteni vechi, din copilarie, e imposibil sa te plictisesti si sa nu zambesti incontinuu. Povesti, amintiri, umor, planuri, cateva sticle de vin, muzica si atmosfera, au mai incalzit putin serile friguroase. - Timp petrecut cu prietenii - Check!

Femei frumoase - Check!

Arogante si figuri pe stomacul gol - Dublu Check!

Gropi si soferi catastrofa - Check!

Mi-am incarcat bateriile pot spune, cand aveam mare nevoie si sper sa ma tina pana cand voi reveni acasa. Le-am imbinat pe toate si chiar daca nu spun des lucrul asta, am simtit ceva care ma face sa fiu fericit, plin de viata si de speranta, increzator si plin de dorinta de a tine capul sus si lucrurile pe fagasul cel bun!

Cu bune, cu rele, viata e frumoasa!

Ne vedem data viitoare! Ma inclin!

                              Smiley - Acasa

Cuvinte...

Imi spuneai ca nu iti scriu. Sau ca nu ti-am scris mai mult. Sau poate gandeai ca nu ti-am scris la fel de mult ca celorlalte. Nu ti-am spus niciodata de ce. O fac acum. Iti raspund la intrebari la care nu ai avut poate raspuns.

Nu ti-am scris, de fapt nu am scris aici despre tine atat de mult precum poate iti doreai pentru ca tu ai fost altfel. Noi am fost altfel. Lor le scriam pentru ca erau departe si pe atunci era felul meu de a-mi exprima dragostea. Tu ai fost aici, mereu, si am preferat in loc sa scriu, sa iti spun...mai simplu, nu?

M-am priceput mereu la cuvinte. Sau cel putin asa cred eu. Imi plac cuvintele, imi placea sa ma joc cu ele, pana cand am observat ca uneori pot sa doara mai mult decat orice rana.

Acum ca am facut introducerea, pot sa dau drumul la cuvinte. Nu stiu ce va iesi, pentru ca am un univers de cuvinte inchis in creierul meu de ceva vreme, dar voi incerca sa le folosesc pe cele mai potrivite.

Stii ca nu prea pot sa vorbesc despre tot ce simt, nu stiu de ce, dar mi-am pierdut abilitatea asta de a ma destainui. Tin in mine. Tin in mine cum am tinut si zbuciumul pe care l-am trait timp de aproximativ 3 luni, daca nu si mai mult. Chiar daca ti-am mai spus, o mai fac odata, pentru ca vreau sa stii, sau poate stii deja, ca uneori cele mai dure lupte pe care le duci, sunt cele cu tine. Si am dus un adevarat razboi cu mine insumi incercand sa raspund la nenumarate intrebari. Incercand sa imi dau seama ce am, ce imi lipseste, ce am avut, ce mi-ar mai trebui. Nu am reusit sa imi raspund. Stiu intr-adevar ce vreau. Stiu unde vreau sa ajung. Stiu perfect drumul pe care vreau sa merg. Doar ca acum imi este al naibii de greu sa incep acel drum.

Stiu ca ai nevoie de raspunsuri. Nu stiu in schimb cat de multe iti pot da eu. Sper doar ca intr-o buna zi, iti vei da seama ca am luat decizia potrivita, la momentul potrivit. Sper ca in acea zi, sa iti dai seama de aceste lucruri in timp ce unul mai bun ca mine te va tine de mana si iti va da parul dupa ureche.

Ceea ce nimeni nu a inteles, este de ce? Imi iau inima in dinti si iti spun tie, de ce?! Pentru ca nu te puteam minti. Pentru ca nu ma mai puteam minti. Pentru ca nu pot purta doua masti, din care sa o aleg mereu pe cea potrivita. Pentru ca niciodata nu e bine sa pleci la un drum lung cand stii ca nu e totul in regula. Pentru ca uitandu-ma in jur, nu as fi putut sa ma prefac ca sunt bine. Pentru ca tu facusei tot ce tine de tine. Pentru ca nu mai putea sta asa. Pentru ca simteam ca nu iti mai pot oferi dragostea si pasiunea cu care te obisnuisem si de care tu devenisei dependenta. Pentru ca, nu mai suportam sa te vad trista sau abatuta. Pentru ca fiecare lacrima pe care o varsai din cauza noastra, era ca picatura chinezeasca pe inima mea. Pentru ca te-am iubit atat de mult incat m-am gandit mai mult la tine. Pentru ca nu am vrut sa imi bat joc de tine, de mine si de noi. Pentru ca nu am vrut sa se ajunga undeva unde ne-ar fi parut rau daca s-ar fi ajuns.

Chiar daca stii, chiar daca nu, langa tine m-am gandit pentru prima data, in mod serios, la mult mai mult decat o relatie. Daca m-ai acuzat ca am fost las, recunosc! Si mereu voi recunoaste si imi voi asuma faptele. Dar nu am putut sa te privesc in ochi si sa iti spun ca despartirea a devenit inevitabila pentru mine.

Vreau sa stii ca mai mult respect pentru tine si tot ceea ce tine de tine, foarte rar am purtat. Ai fost si esti in continuare un model pentru mine. Un model de forta, ambitie si incapatanare. Iar daca ti-a trecut macar odata prin gand ca daca s-a terminat, inseamna ca nici nu s-a intamplat, vreau sa iti spun ca nu e adevarat. Un colt de suflet e al tau. Asa cum fiecare om important din viata mea are, asa ai si tu. Si poate nu un colt de suflet, eu cred ca doua.

Sunt mandru ca am intalnit o femeie ca tine! Am si de ce! Am invatat multe de la tine si alaturi de tine, si pentru asta iti multumesc. De fapt, nu iti multumesc doar pentru asta, iti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine. Absolut pentru tot! Nu uit si nu am uitat nimic! Pentru multe lucruri poate nu mi-am aratat aprecierea si imi cer acum scuze, dar vreau sa stii ca am apreciat orice lucru venind din partea ta.

Sa nu te inchizi in tine! Sa nu te demoralizezi! Tu, esti unica! Urmeaza-ti fiecare vis si indeplineste-l! Eu de la tine am invatat. Stiu ca sunt abia la inceput, dar macar am inceput. Iti multumesc pentru simplul fapt ca ai avut onoarea si demnitatea de a incheia ce a fost al nostru in liniste. Am trait alaturi de tine unele din cele mai frumoase si importante momente din viata, si pentru asta iti multumesc inca odata.

Asemeni unui actor, grabit, ma inclin in fata ta, dar nu iti spun adio! Iti spun la revedere, pentru ca mi-ar face mare placere sa te revad...candva...fie prin geamul masinii , fie pe trotuarul celalalt, fie la un ceai cu miere...

...la revedere!

Gigi becali, cioban sau gainar?

                   Dupa atatia ani de “domnie” in fruntea oamenilor cu buzunarele burdusite de pesches, fara a trece o zi ca dumneata sa apari la televizor, iar cand nu apareai cu totii ne miram, tie credinciosul, tie voievodule, tie patroane, ti-a venit sorocul! Si cel mai rau imi pare, in cazul dumitale, nea’ Gigi, e ca ai capul destept, dar pacat ca a nimerit la un nerod!

         Te radeai cu toti si mai ales de toti, si cum gura sloboda cere botnita, uite ca “hingherii’ te-au prins si te-au inchis. Persoana dumneata a impartit lumea in doua tabere, cei pro si cei contra. Bisericile tale, si “verzisorii” care zburau peste nevoiasi si sinistrati te-au facut un personaj demn de mila unei parti din populatie care, sunt mai mult sau mai putin vinovati de imaginea Romaniei din ziua de azi.

         Mereu am fost de parere ca esti un om bun, un roman facut pe o structura traditional-taranista, dar cand te vedeam cum te dai in stamba pe la televiziuni sau ziare imi pierdeam din animozitate.

          Nici un strain care nu stia cine e nea’ Gigi nu trebuia sa-ntrebe cine e pentru ca se vedea dupa vorba. Domnule, taci, sau zi ceva mai bun decat tacerea! Dar se pare ca pentru dumneata, aceasta procedura nu a fost niciodata valabila, pentru ca sfidai toata tara, sfidai pana si legile gravitatiei si pe Dumnezeu, caruia ii ofereai ofrande si-I trimiteai calugari eleniti sau valahi sa te “mantuiasca” si sa-ti lumineze drumul spre “Pohta ce-ai pohtit-o!”

         Ai avut o viata cum numai in filmele lui Scorsese vezi, cand jucai poker cu trabucu-n gura, cu alt cioban, de data asta moldovan, caruia Dumnezeu ia scurtat suferinta, si foloseati pe post de jetoane, jucatori de fotbal.

         Cu un simt antreprenorial innascut, ai vandut terenuri cu aceeasi usurinta cu care vindeai cas si branza. Mai toti intelectualii erau de accord ca ai capul plin de minte, doar ca ai pierdut cheia, si in ochii lor nu erai decat un biet “gainar”, nu cioban, pentru ca pe ciobani e construita Romania.

         Dar uite ca cei de care ai ras si-au aratat coltii, iar cei cu care ai ras ti-au pregatit “surpriza” intr-o tacere mortuara, in timp ce te lasau sa-ti faci cartile in continuare pentru urmatoarele jocuri. Iar daca pana si fosti ministri ai “Inaltei Aparari de Stat” au intrat, e clar ca in momentul acesta, ce scriu judecatorii cu condeiul, nu se taie cu toporul lui Becali sau cu baioneta lui Babiuc.

         Aparatorii tai ar spune ca ai vorbit adevarat si-ai venit cu capul spart, legat la maini, cu lacrimi in ochi si cu maicuta batrana pe varful buzelor pentru a castiga inimile  suporterilor care cred in “steaua” dumitale.

         Nu ma bucur, dar nici nu-mi pare rau de tine nea’ Gigi, pentru ca stii si dumneata o vorba a romanului “mila imi e de tine, dar mai mila imi e de mine”. Sper ca de acum incolo vei intelege ca trebuie sa cioplesti mai intai cuvantul si fapta, dupa care sa le arati, pentru ca uite unde te-a adus inconstienta si trufia.

         Mai pune-ti “pohta-n cui” nea’ Gigi, ca uite cum ai ajuns!

*Acest articol este un pamflet, parte a unui proiect pentru sesiune.

Am si eu slabiciunile mele...

Tatal meu spunea candva ca doliul, adevarata durere si suferinta o porti in suflet. Sunt de acord, si stiu ca si el va fi in totalitate de acord cu randurile asternute in continuare.

Nu obisnuiesc, dar asa cum am adus aici un omagiul maestrului Gheorghe Dinica, tin mortis, ca in aceasta zi, cand romanii l-au condus pe ultimul drum, sa ii aduc un omagiu maestrului, actorului, idolului si omului Sergiu Nicolaescu.

Nu infloresc si nu sunt ipocrit daca va spun ca a fost in copilarie, alaturi de tatal meu, un idol. Un om care imi starnea curiozitatea cu fiecare film si cu fiecare aparitie. Am coplilarit, ca multi multi altii, de altfel, cu filmele lui si stiu ca multi dintre noi i-au folosit cel putin odata una din replicile din filmele lui. Cine nu isi aminteste cu drag de celebra replica monumentala "Un fleac...M-au ciuruit!". Si nu stiu daca sunt atat de multi in ziua de astazi carora le place sa urmareasca aceleasi filme de N ori, asa cum am urmarit si voi urmari filmele romanesti, dar in special peliculele lui Sergiu Nicolaescu.

Imi amintesc cu zambetul pe buze cum ma anunta tata ca "In seara asta e "Revansa"/"Mihai Viteazul"/"Nemuritorii" cu Sergiu Nicolaescu, pe PRO Tv!" si instantaneu chiuiam si asteptam sa vina momentul. Urmaream orie film cu sufletul la gura, iar imediat dupa, sau a doua zi, puneam la cale intreg arsenalul de pusti si pistoale de jucarie, faceam echipe si ne jucam pe ulitele strazii, printre case. Imi dadeau o energie nemaivazuta filmele lui, plus ca, sa recunoastem, filme romanesti, cu cativa samburi de adevar si de istorie, care oricui ar fi prins bine pentru cultura generala. Ajunsesem sa cunosc aproape toate replicile celebre, ajunsesem sa stiu toti marii actori romani care au jucat alaturi de el, si ce e drept, avea o abilitate si un lipici de a atrage la un loc pe cei mai buni actori ai cinematografiei romanesti, fie ca erau in filme, in emisiuni televizate sau in documentare.

Imi aduc aminte cum scriam in oracolele de la scoala, la intrebarile "Care este actorul tau preferat?" sau "Care este idolul tau?" ca raspuns : Sergiu Nicolaescu. Poate ca unii radeau, pentru ca nu au avut aceleasi gusturi ca mine, sau poate ca parintii lor nu i-au indrumat si spre cinematografia romaneasca, dar pentru mine nu a contat. Stiu si acum, cum urmaream, chiar si pentru a 10a sau a 20a oara acelasi film, in care a jucat sau pe care l-a regizat.

Pacat ca, acum la despartirea de maestru, multi dintre noi nu au stiut sa ii aduca un ultim omagiu, nu au stiut sa-i respecte ultima dorinta...i-au huiduit familia, sotia...Nu e drept! Daca trupul sau neinsufletit nu va ramane...cu siguranta vor ramane filmele...o avere inestimabila!

Stiu ca sunt una din ultimile generatii care au urmarit constant filmele sale, dar voi incerca, sa pastrez pentru viitor acele colectii de filme ale maestrului, si pistolul de metal ce sta ascuns intr-o cutie sus pe sifonier...cine stie, poate candva, va mai fugi prin casa cu pistolul in mana, un alt mini-comisar.

Iti multumesc maestre! Ai o particica din formarea mea culturala. Ai o particica din amintirile copilariei mele.

Stiu ca ai plecat...dar nu vei muri niciodata!