Poveste cu morala

Mereu scriu cate ceva, din trairi, din amintiri, din povestiri, dar mi se intampla de foarte multe ori sa ma regasesc ori sa am foarte mult de invatat din povestile de viata pe care le ascult de la cei din jurul meu. Asa ca las mai jos o poveste care mi-a placut foarte mult si in care m-am regasit.

"Cand eram copil, stiu ca ora mesei era intotdeauna respectata in familia noastra; mamei ii placea foarte mult sa gateasca pentru noi. Intr-o seara, ea a intarziat cu cina deoarece a avut cateva probleme la munca. Insa noi am asteptat-o. Cand a venit acasa ne-a servit gem de capsuni cu paine prajita arsa... foarte arsa.

Mama a pus in mijlocul mesei castronelul cu gem si o farfurie cu paine extrem de arsa. Am asteptat sa vad daca zice cineva ceva. Tata a zambit si s-a apucat de mancat; intre timp ma intreba cum a fost ziua mea la scoala.

Nu imi mai amintesc ce i-am spus, insa tin foarte bine minte momentul in care mama si-a cerut scuze pentru ca ne serveste cu paine arsa si gem. Si niciodata nu voi uita ce a spus tata:

“Draga mea, glumesti? Ador painea mai crocanta”

Mai tarziu, dupa masa, m-am dus sa le zic noapte buna parintilor mei. Mama era tot in bucatarie, iar tata era singur, in dormitorul lor. Am prins momentul, asa ca l-am intrebat daca ii place cu adevarat painea arsa. M-a luat in brate si mi-a spus:

“Mama ta a avut o zi foarte dificila astazi si este foarte obosita. Iar putina paine arsa nu raneste pe nimeni, insa niste cuvinte urate da.”

Viata este plina de lucruri imperfecte si de oameni imperfecti. Ce am invatat eu este ca trebuie sa fii alaturi de partenerul tau atunci cand trece prin momente dificile, sa ii oferi sprijin si ajutor. Iubeste persoana de langa tine la bine si la rau; o relatie adevarata inseamna fericire, compromis si multa iubire."

Aceleasi invataturi le-am primit si eu de la tatal meu, si au fost momente cand aceasta poveste se potriveste manusa, chiar si in mai multe circumstante. faptul ca incurajezi si esti aproape de persoanele pe care le iubesti si care te iubesc, chiar daca lucrurile nu merg tot timpul ca pe roate, important este sa fii acolo!

Cornisa 9

Si ma intorc iar acasa
Amintiri la fereastra
Oamenii mei tot acolo in cartier
Strazile visele au ramas la fel
Si ma intorc acasa

Cornisa 9 e la fel
Anii au trecut ma intorc acelasi cartier
Aceleasi blocuri aceleasi strazi acelasi parc
Noi doar am mai crescut nu ne-am schimbat
Aici noi le-am vazut pe toate
Am invatat ca tre`sa stragi sa nu ramai in spate
Din scoala 10 pana Zimbru jos
Cartierul meu era cel mai frumos
Si fratii mei imprastiati prin lume
Alearga dupa sume unii sa-si faca un nume
Ne auzim mai rar, mai rar stim de glume
Mai rar si pantalonii largi mai nou costume
Vad poze in albume mai ieri eram copii
Sa nu uiti cine esti si de unde vi
Ca nu conteaza ce-ai sau n-ai in portofel
Yee Cornisa 9 e la fel

Si-am plecat din fata blocului
Unii spuneau n-as vrea sa fiu in locul lui
Asta printre straini, ac de cojocul lui
Ca el nu stie toate regulile jocului
Uuu Bacau via Bucale
Micul Paris nu-i chiar asa cum pare
Cine sunt eu in lumea asta mare
O voce imi spune : Tre`sa mai ai rabdare
Si au urmat ani prin tren si maxi-taxi
Nu mai aveam bani nici de troleu ce sa mai zic de taxi
Sa vezi adrenalina, viata era de vina
Meniul zilnic paine si margarina
Yee da astea m-au facut de piatra
Am invatat sa nu ma ratacesc pe harta
Si ajung acasa vad acelasi cartier
Yee Cornisa 9 e la fel

Si ma intorc iar acasa
Amintiri la fereastra
Oamenii mei tot acolo in cartier
Strazile visele au ramas la fel
Si ma intorc acasa

Aceste versuri apartin melodiei de mai jos Shift feat Adda - Tiglina 1, fiind adaptate pentru sufletul si cartierul meu, Cornisa 9.

Zbor

    

    Stii…daca ma intrebai acum o luna si ceva ce e in sufletul meu, nu as fi putut sa raspund. Pentru ca era o mare varza. Nici acum nu e totul pus la punct dar macar totul a intrat pe fagasul pentru care am tras atatia ani. Si totul s-a intamplat cand ma asteptam si speram mai putin.

    Am ales sa las in urma ce ma tinea in loc. Am ales cu incapatanare sa merg inainte pe drumul meu, cu planurile mele. M-am abatut ce e drept uneori dar nu am renuntat niciodata la ele. Am avut un noroc. Un singur noroc. Norocul sa am oameni deosebiti langa mine. Familie si prieteni.De fapt o familie mai mare! Fara ei nu as fi reusit sa ma adun de fiecare data. Uneori cred ca doar de dragul lor o faceam. Dar toate s-au legat si m-au adus in punctul in care sunt acum.

    Las in urma 8 ani plini. 8 ani frumosi. 8 ani in urma carora am devenit omul care asterne acum aceste randuri aici. De fapt nu ii las in urma, ii iau cu mine. Cu mandrie! Las in urma in schimb un oras cu ale carui locuri, persoane si intamplari m-au calit, m-au spalat, mi-au pus zambete pe buze ori tristete. Imi desfac aripile din nou sa zbor. De fapt renasc din propria mea cenusa ca un Phoenix si dau din aripi cu rapiditatea unui Colibri, avand ambitia si vitejia unui vultur. Ma intorc acasa...la cuib. Acum am aripile mai mari. Peticite ce e drept pe alocuri, cu pene smulse, acoperind si protejand multe fiinte de-a lungul timpului. Cu simturile ascutite. Cu cicatrici. Dar cu o dorinta mai arzatoare ca niciodata. Ma intorc la cuib. Dar acum ma intorc sa-mi fac propriul meu cuib. Sa pun caramida pe caramida si zambet peste zambet. Ma-ntorc asemeni unui vultur, cu pieptul inainte!

   

Am in schimb aceeasi inima de porumbel! Mare, sensibila si plina de iubire. Peticita si ea ce e drept dar fara frica! Gata de a o oferi din nou! De a-i porni motoarele la capacitate maxima! Si uite asa, tot pe neasteptate, am gasit si-o porumbita. In cel mai neasteptat moment, cel mai neasteptat loc si in cele mai neasteptate circumstante. Frumoasa cum nu e nici una! Au mai fost si altele. Dar ea Blanda si ochioasa! Dulce si firava! Ambitioasa si bataioasa! A venit langa mine pe creanga. Pentru ca asta mi-a placut la ea! E pe-aceeasi “creanga” cu mine. Imi intelege nebunia. Imi admira ambitia si felul de a fi. Ma accepta asa cum sunt. Nu se fereste cu mine. Si-a sters trecutul de pe buze. Si imparte aceleasi planuri pentru cuib cu mine. E diferit cu ea. Si asta e doar inceputul! Si am din nou un inceput! Cat de mult imi doream un inceput frumos ca in carti! Fara ascunzisuri! Fara sa-ti cantaresti fiecare cuvant si fiecare mutare! Si cat imi e de draga! Si ce daca mai gresim? In loc sa ne numaram greselile, mai bine ne numaram zambetele pe care ni le punem pe fata!

    Am fost mereu un vultur in caracter, un porumbel in inima, dar am fost si-un uliu si-o pasare de noapte! Le las in urma! Pasarile de noapte le-am lasat in urma acum ceva timp! Raman cu experientele, trairile, bucuriile si cicatricile aduse. Si le port cu mandrie! Ele ma reprezinta! Fara ele nu as fi ajuns ce sunt acum!

    Si uite-asa, am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea! Nu e mult de spus! Dar e exorbitant de mult de simtit! Si nici nu ma pot desfasura! Pentru ca inca zbor si ma pregatesc s-aterizez la cuib. Insa, dupa ce voi ateriza, si voi avea o aterizare cu success, chiar daca vor fi ele si turbulente, nu-mi pasa, dar dupa, imi voi intinde aripile catre un nou zbor! Cel mai lung! Cel mai ambitios de pana acum! Zborul vietii mele! Si-o voi lua si pe ea-n zbor cu mine! Eu ii voi da aripi, asa cum si ea a venit sa-mi sarute si sa mi aline aripilie trudite.

    Sunt un cautator de fericire! Caut mereu fericirea in mine si in oamenii din jurul meu! Si-am inceput sa o vad! Dar nu vreau sa o spun! O voi lasa sa vorbeasca in fiecare dimineata cand ma voi uita in oglinda…in fiecare seara cand voi pune capul langa ea pe perna…si in fiecare dimineata cand ma voi trezi sii voi vedea zambetul si ii voi saruta buzele!

    Inchei aici. Pentru moment. Ma pregatesc sa aterizez.

    Cu drag,

          doi ochi albastri si-o fatuca zambareata

Telegrama

Alex, 

Azi s-a rupt ceva in mine. Nu stiu exact ce, cum, de unde, de cand. S-a strans prea mult.

Cert este ca astazi s-a rupt. Ma gandesc sa nu fi ajuns la limita mea. Nu stiu!
Si mai cert e ca n-am mai simtit niciodata asta. Nici aici nu stiu de ce.

Sfatul meu este sa te opresti. O perioada. Te descurci. Ai mai facut-o. Eu nu mai pot. Daca gasesti pe cineva sa ne ajute, ai grija! Ai grija, te rog! Am acum nevoie mai multa ca niciodata! Dar daca nu gasesti, lasa-ne asa. O sa ne revenim. Ca de fiecare data. Ma cunosti. Stii ca oricate ar fi, mai pot duce. Dar acum, ma dor toate. Simti? 

Lasa pe cineva sa ne ajute, sau hai sa stam singuri.

Astazi s-a rupt ceva in mine. Vreau sa intelegi. Vreau sa ai grija. Sa nu ne stie nimeni. Stii ca noi nu facem diferente. EU nu am facut niciodata, nici o diferenta si am tras dupa altele ca mine. Si cand s-au intors le-am primit. Si asa o sa ramana. Pentru ca asta sunt eu. Proasta uneori. Dar mare si buna. Sa te mandresti cu mine! Da? 

O sa se gaseasca cineva care sa ne placa asa cum suntem. Ori o sa-si dea seama. Stii ca eu ofer mai multe sanse decat ma lasi tu. Dar fii tu! Ramai tu in continuare! Eu stiu ce poti tu sa faci, intr-un mod si cu o pasiune rara. Iar tu ma cunosti si stii cum pot iubi...cu o pasiune si un foc fara de limite!

Acum te las. Vreau sa ma linistesc.

Te rog, ai grija!
Te rog!

semnat

       Inima

Marea mea

Sunt femei carora le sade bine suparate din nimicuri, asteptand impacari si alintaturi de la barbatii lor, cei ce le stiu "tabietul" si le iubesc pentru cat de schimbatoare sunt...

Asa e marea azi. Frumoasa, dar rece. Calma, dar flirtrand cu norii si parfumandu-se cu stropi de ploaie. O singura raza de soare ii va fi de-ajuns ca sa-si schimbe starea...ca-n viata... Ca-n iubire.... 

...o zi frumoasa...pe mare...

Cine m-a facut om mare?!

Daca eu am invatat pe propria mea piele, si nu a avut cine sa ma sfatuiasca pana tarziu, mi-am jurat ca mereu, voi face tot posibilul sa-i ajut pe cei care au nevoie. Stiu cum e sa suferi din dragoste. Mai bine si mai indesat decat multi. Stiu ce gust amar are tristetea aceea cand te trezesti ca esti singur. Stiu ce gust au lacrimile.

 Nu m-am dat batut niciodata! Iubesc si acum ca un copil...intens, cu tot sufletul si cu bucurie, fara diferente si uitand durerea dinainte. Am incercat si am avut ocazia sa incerc multe lucruri, sa experimentez si mai multe trairi, sa pun in practica diferite metode si surprize, si daca unii simt nevoia sa impartaseasca cu mine si sa-mi ceara ajutorul, sunt acolo trup si suflet pentru ca iubesc sa vad oamenii fericiti!

In screen-urile de mai jos e o mica poveste. A unui suflet drag mie, pe care il iubesc si voi avea grija de el o viata! Un suflet pe care nu am ezitat niciodata sa-l ajut ori de cate ori mi-a cerut asta! Pentru ca nu vreau sa-l vad suferind ori trist! Chiar daca de multe ori e bine sa treci singur si prin rele, ca sa poti acumula experienta, si il las sa faca asta, in datile in care imi cere ajutorul, as face orice doar sa-l stiu fericit.

Scuzati-mi scrisul si greselile, dar ardoarea si viteza cu care am scris, sa-mi ajut baiatul, m-a facut sa nu mai tin cont de nimic. Sper si am mare incredere ca o sa rezolve si va fi bine!

 Asa ca iubiti! Oricand! Oriunde! Oricum! Si aratati asta oamenilor pe care ii iubiti! Daca vrei sa-i spui, spune-i! Du-te val vartej la ea, cu o floare sau cu un buchetel de flori salbatice ca iubirea voastra, sarut-o si intreab-o cum i-a fost ziua, intreab-o ce are pe suflet! Mai plezneste-o peste fund cateodata, in joaca, saruta-i fruntea, saruta-i mainile, ia-o in brate si strange-o la piept! Spune-i azi, spune-i acum „Floricico, te iubesc/mi-e dor de tine/te vreau in viata mea!”.

Iubiti ma, iubiti, ca de singuratate avem timp sa fugim!

Blog din blog...dar nu monolog

Astazi am intalnit un om frumos. Am fost sincer si-am spus ce gandesc, si pentru ca oamenii buni se gasesc indiferent de colturile in care se afla, sentimentul a fost reciproc.

Si nu trebuie sa vorbesti mult cu un om ca sa-ti poti da seama de felul sau...e la fel ca si cu acea sclipire si click din dragoste, e de la inceput sau nu e.

Ce ne apropie pe noi sunt cuvintele asternute la vedere, expunerea aceasta in fata unui public, mai mic sau mai numeros. Amandoi scriem. Ea e cunoscuta. Eu nu am pretentii, pentru ca n-am atins acel nivel. Doar ca amandoi scriem cu un motiv. Si acela de a motiva pe cei din jur, de a deschide perechi de ochi sau suflete, de a preveni pe altii sau de a pune zambete pe fata. Si o data ce iti intra asta in sange, devii dependent. Dependent de zambete, dependent de reactii, dependent de cunoastere, dependent de sentimentul in care impartasesti stiind ca nu esti singurul.

Noi nu scriem pentru faima, nu scriem pentru like-uri, nu o facem pentru publicitate si nici ca nu avem de treaba. Noi nu avem poze cu citatele noastre, noi nu scriem carti in care sa ne exprimam frustrarile sau sa ne scriem experientele sexuale ori sa propovaduim doar in favoarea unui singur sex.

Am spus si mai sus, noi scriem pentru zambete, pentru a impartasi, pentru a deschide ochi si suflete. Noi, genul acesta de oameni, ne deschidem si ne dezgolim de secrete in fata celor care ne impartasesc simtirile dar nu au, fie curajul, fie talentul, fie timpul de a scrie.

Noi ne bucuram ca niste copii atunci. cand gasim oameni frumosi, care ne incurajeaza, care ne spun ca au pielea de gaina cand ne citesc pentru ca stiu cum e. Pentru ca noi scriem din popor. Nu "sefeuri" sau "wannabeuri". Pe intelesul tuturor celor care au ceva creti pe creierasul acela al lor.

Noi nu judecam si nu aratam cu degetul chiar daca patosul si focul nostru poate fi interpretat altfel. Si chiar daca suntem pusi la zid de multe ori de mintile incuiate, chiar daca suntem considerati aroganti, curve sau misogini pentru ca ne despuiem in fata lor, chiar daca nu suntem in trend si nu pupam in cur, avem ochii nostri care ne citesc si ne transmit energii pozitive si ne incurajeaza sa continuam cu ceea ce facem.

Nu facem parte nici din liga dreptatii, nici din bransa frustratilor, nici din haita feministelor si nici nu suntem incuiati la minte. Noi vrem sa facem putina ordine prin randurile noastre si sa bucuram. Si uneori lansam un strigat cand turma se aglomereaza.

Si vom continua sa facem lucrurile astea...asa mici cum sunt, la fel ca noi oamenii care le scriem, cantitatea aceea infima care nu si-a pierdut speranta, acei oameni care scriu indiferent de vremuri, de stare sau de locatie. Doar ca noi avem curaj. Avem coloana vertebrala. Avem cate ceva folositor de spus.

Si tot noi, va multumim!

Inspiratiile acestei postari sunt:

*Ioana Duda singurul blogger cunoscut si pe gustul meu, din toti care au rasarit in ultimii ani si singura femeie blogger cu oO, cu perspectiva si cu abilitatea de a scrie impartial. Curaj, om frumos! Si multumiri!

*Fostul meu profesor si unul din cei mai frumosi oameni pe care ii cunosc, domnul Ailenei Sorin, pe care eu il consider "un altfel de blogger", care are de asemeni un curaj nemarginit sa scrie cu o gandire deschisa despre lucruri mai mult sau mai putin sfinte. Chiar daca nu v-am spus, va citesc de mult! Multumiri!

Dragii mei, aici inchei!

Ma inclin!