Ma gandeam la noi, la povestea noastra. Cum naiba sa o rezum? A fost perfect? Nici macar. Orice poveste care ma include pe mine ca personaj principal nu va fi niciodata decat un dezastru cu zambetul pe buze. Dar uite ce stiu sigur - timpul nostru petrecut impreuna are o frumusete al naibii de absoluta. Certurile, iesirile, sexul si lacrimile. Momentele frumoase in care orasul era singurul confident. Acest oras in care ani de zile, am dat-o in bara, am spus "Iarta-ma!", m-am imbatat si am luat-o mereu de la capat. Ca un mic scriitor si om al cuvintelor, nu ma pricep deloc la finaluri fericite. Barbatul care cucereste femeia, il salveaza de propriul sau ego si dispar impreuna in asfintit. Ca barbat care iubeste o femeie, mi-am dat seama ca nu exista asa ceva. Nu exista apus. Exista doar acum, si existam doar noi...lucruri care pot fi al naibii de infricosatoare uneori. Dar daca inchizi ochii si iti asculti inima, daca incerci la nesfarsit si nu te opresti niciodata, nu conteaza de cate ori dai gresi, atat timp cat intr-un final, rasaritul si apusul se unesc intr-un loc in care ne reintalnim amandoi...atat.Nu am gasit un final pentru aceasta scrisoare pentru ca inca nu s-a terminat. Nu se va termina niciodata, atat timp cat tu existi, cat eu exist, cat timp exista speranta si maretia.
Al tau, cu adevarat sincer
