
Bine am revenit acasa...aici, pe blogul meu, pentru ca aici ma simt ca acasa...aici pot fi cum vreau eu, pot sa ma descarc, pot sa laud, sa critic, sa iubesc, sa urasc, fara sa ma judece nimeni. Mi-a fost dor de bucatica aceasta a mea, de aceasta mica lume de aici care ma calmeaza si ma linisteste ori de cate ori ma aflu aici.
Pfff, mi-e greu sa incep, iar dupa titlu, care e menit sa puna semne de intrebari care mai de care mai bagacioase, nu e nici o graba, curiozitatea a omorat pisica iar graba strica treaba. Asa ca toate la timpul lor.
In ultimile doua luni jumatate, am avut parte de o "salata" de experiente...unele din ele de neuitat, vorbe, sentimente, fapte, gesturi, prieteni noi si experiente noi, zambete si lacrimi...iar unele din ele care m-au facut sa ma schimb, care mi-as fi dorit sa nu se intample. Sau mai bine nu. Orice lucru se intampla cu un rost, nu? Si vorba americanului "One thing leads to another.".
Am poposit pentru cateva minute bune aici, sa mai astern cateva trairi...care pentru mine vor ramane amintiri, iar pentru altii, poate, vor fi ca niste lectii sau poate simple povesti.
Dimineti insorite de primavara, cu parfum de zambile si lacramioare, cu miros de cafea si paine prajita, cu par ciufulit si cu buze uscate, cu "buna dimi", sau simple dimineti in care soarele imi batea in geam, m-au facut sa imi doresc sa am Soare in fiecare zi...sa pot sa ajung intro zi sa am un Soare al meu... sa il fac sa straluceasca ori de cate ori am nevoie, sa il trimit la culcare atunci cand imi este somn, sa il chem sa imi bata in geam cand lenevesc in pat...il vreau. Si il voi avea. Cu munca, munca, multa munca si rabdare, cu speranta, si cu vorbele bune ale alor mei si ale prietenilor mei dragi.
Nopti nedormite, asternuturi ravasite, geamuri aburinde, piele luminata de soare, miros suav de parfum stins au trezit in mine din nou speranta, dorinta, vointa de a face ceva mai mult decat a zabovi printre site-uri, sucuri, pahare si tigari, intr-o viata mult prea scurta pentru a ma plange ca e un chin.
Dar cum Soarele nu e inca al meu, Ploaia a venit...mi-a tunat si mi-a fulgerat Soarele intr-una...il chema si il trimitea mult prea des, si de fiecare data pentru putin...mult prea putin...pana cand incepea sa se stinga...incetul cu incetul, asa cum torni apa peste jarul rosu incins, asa si Ploaia stingea Soarele pe care mi-am jurat ca il voi pastra mereu lucind cate zile voi avea. Am dezamagit! M-am dezamagit pe mine, dar si pe cei din jurul meu.
Nu stiu cum, si cand, a aparut o sclipire...Sclipirea de care aveam nevoie. Mi-a lipsit enorm. O iubeam candva ca pe ochii din cap pentru ca doar cu ea ramaneam mereu...si s-a jurat ca nu va mai aparea in viata mea, dar uite ca mi-a intins o raza si tura asta. Si i-am intins mana...i-am intins mana si am prinso cu tarie...si am reusit sa-mi aprind Soarele din nou. Iar acum voi face tot ce tine de mine sa il tin doar pentru mine.
Munca, munca si iar munca. Dar vreau sa cred mereu ca nu e in zadar. Ma apropii acum de prapastia la care Soarele meu s-a oprit intai si a ezitat. A pornit la drum si a facut cativa pasi cu incredere. Vreau sa nu cad in prapastia asta, vreau ca Soarele meu sa fie mereu deasupra, si sa trec peste cea mai mare prapastie de pana acum cu bine...cu putine zgarieturi, cu o inima pansata, dar cu fruntea sus.
Acum e cam timid...nu mai are razele ce le avea candva, dar il voi ajuta sa straluceasca mai tare ca niciodata...
Tu, prietene, care ma citesti acum, iti multumesc pentru ca ti-ai pierdut cateva minute din viata, dar sper ca o raza din Soarele meu sa fi ajuns la tine, sa iti poti aprinde si tu un Soare al tau.
Mi-a facut mare placere, si acum ma simt mai liber in interior...voi face din nou o pauza mai lunga, dar cand voi reveni, sper sa sarbaorim! Va salut, iar pana data viitoare, sunt Tipu' de la 10 si ma inclin!





