Aurul din carie

Ne uitam cu invidie in curtea vecinului si suntem in permanenta competitie cu acesta. Si-a facut vila cu 2 etaje, facem cu 3; are balconul transformat in bucatarie, facem living; are plasma, luom proiector si exemplele pot continua. De fiecare data cand se intalnesc vecinele la cafea, petrec ore in sir laudandu-se de fapt, reciproc. Cred ca o principala caracteristica a romanului este acea placere de a fi maestru de ceremonii, vorbind doar pentru a se auzi si a se face remarcat. De multe ori, ni se adreseaza intrebarea: ce au romanii deosebit? Raspunsul e simplu: vanitatea.

Am observat de-a lungul timpului un aspect care pe langa faptul ca uimeste, reprezinta cel mai bine natura oamenilor cu care impartim aceasta tara: portul aurului. Nu e o traditie si nici vorba sa faca parte din costumul national insa se pare ca ar trebui introdus in cartile de istorie. Remarcam intotdeauna la cetatenii rromi podoabele purtate la gat, alcatuite dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. Nu de putine ori am zis ca e atat de urat sa porti asa ceva si denota atata lipsa de bun gust. Foarte adevarat dar cand ne uitam in oglinda ce observam la noi? Pai, un lant gros cu zale mari, 5 inele pe o mana si 3 bratari.

Bineinteles, toate sunt din aur de 14 carate, gol pe dinauntru dar fastuos pe dinafara. Si zambim strengareste pentru ca nimeni nu mai e ca noi. Copia fidela din oglinda n raspunde cu un sirag de dinti galbeni, cariati si cu goluri din loc in loc.

Asta suntem de fapt: poleiti si stralucitori in exterior dar putrezi in interior. Nu am sa inteleg niciodata de ce investim atat de mult in aspect insa nu observam ca atunci cand deschidem gura provocam socuri in normalul esteticului. Cauze declarate ar fi lipsa de bani si servicii stomatologice costisitoare. E adevarat ca iti trebuie resurse financiare pentru a avea o dantura frumoasa dar cum de gasesti 90 de lei pentru un gram de aur si nu pentru un periaj? Cum de atunci cand te doare maseaua, dai bani pe pastile si nu pe o vizita la medic? De ce astepti pana cand nu mai ai decat 3 dinti in gura pentru a merge in sfarsit la cabinet? Un simplu control costa intre 30 si 50 de lei. Facut regulat si mai mult decat atat, apeland la pasta de dinti si la tot ce inseamna igiena, nu e necesar sa cheltui foarte mult. Dar preocupati de competitia cu vecinul, nu facem acest minim efort. Revenind la aur, observam ca nu exista la noi notiunea de bijuterie pentru ca nu stim sa apreciem un inel de 2 grame, 18 carate, cu o piatra pretioasa. Marimea conteaza! e deviza tuturor atunci cand merg sa-si cumpere aur. Mai mult exista si motivatia unei investitii: "lasa mama, ca e bun acolo, sunt niste bani pusi la pastrare" spune fiecare femeie. Insa niciodata nu se desparte de el, sare peste pranz si eventual peste cina, fierbe un cartof dar poarta cu mandrie aurul.

In plus, nu exista om de afaceri cu burta si telefon mobil fara sa aiba la gat un lant demn de invidia oricarui patruped din curte.

Din nefericire, mai avem mult pana sa invatam ca valoarea unui om nu sta in podoabe ci in respectul pe care si-l acorda

Iubesc muzica mai mult decat mancarea...

Inchid ochii si simt muzica...ma i-a, ma ridica, ma coboara, ma poarta in locuri in care mi-as dori sa raman pentru totdeauna, in locuri pline de soare, de zambete, de prieteni, de dragoste, pline de...muzica.

Iubesc diminetile in care ma trezesc fredonand o melodie, de parca as fi ascultato in casti o noapte in treaga si ma trezesc cu ea gata memorata. Ciudat, dar ma ridic din pat, deschid laptopul, caut melodia cu care m-am trezit in gand, si o pun sa cante. Cant impreuna cu melodia, ridic jaluzelele si las sa patrunda in casa razele soarelui. Parca melodia prinde mai multa vitalitate, o alta forma, o alta...lumina. Deschid geamul. Ciripit de pasarele, masini, clancsoane, pasi, tipete, rasete, latrat de caini, fosnitul copacilor...da, e muzica de afara, e muzica pe care o auzim zi de zi, e viata noastra. Doar ca unii le considera lucruri sau sunete banale.

Iubesc dupamiezile in care mergand spre facultate, aud cate o melodie care ma binedispune, care imi da pofta de viata, care ma face sa zambesc, de parca mi-ar curge prin vene. Ma apuc sa cant...in gand, fredonand doar pe varful buzelor. Zambesc si merg in drumul meu.

Iubesc serile in care stau seara pe balcon si cad pe ganduri, iar o anumita melodie imi provoaca amintiri. Amintiri care la randul lor imi provoaca zambete...lacrimi.

Iubesc sa ascult o muzica buna alaturi de prieteni buni. Sa cantam impreuna odata cu melodia, sa radem, sa glumim, sa improvizam, sa aibe fiecare partea lui de melodie si sa o cante in modul propriu. Sa cantam, sa uitam de toate, sa fie doar muzica, rasete si bunavoie.

Iubesc momentele in care ma las dus de val si dedic cate o melodie mai siropoasa vreunei fete, iar raspunsul vine neintarziat. Niciodata nu da gres!

Iubesc momentele in care sunt doar eu intins pe pat, soarele imi lumineaza fata, iar muzica se face auzita de oriunde...fie din boxe, fie de la radio, fie de la tv, fie ca e "muzica" ce se formeaza din aglomeratia orasului.

Iubesc muzica mai mult decat mancarea...

Sunt Tipu' de la 10, si pana data viitoare, te salut!

Traieste!

Un lucru foarte important pe care l-am invatat zilele acestea: traieste! Traieste fiecare clipa, fiecare secunda, minut, ora, zi, saptamana, luna, an...traieste-ti viata in fiecare moment, si bucura-te de ea...bucura-te de micile bucurii pe care ti le ofera. Prietenii, parintii, un zambet, un cantec, un simplu rasarit in colt de fereastra, sunt lucruri de care trebuie sa te bucuri de cate ori ai ocazia.

Traieste ziua, traieste noaptea, traieste dimineata. Alegeti persoane dragi cu care poti sta, cu care sa iti fie drag sa traiesti, alaturi de care viata ti se pare mai frumoasa. Ignorai pe cei care nu stiu sa traiasca viata "la viteza maxima". Ignorai pe cei care vor sa te traga in spate. Ignorai pe cei care traiesc in trecut. Traieste, dar traieste in prezent...nu trai in trecut, nu iti fa prea multe planuri pentru viitor. Nu! In felul acesta uiti sa traiesti prezentul...timp in care se petrec cele mai frumoase lucruri.

Incearca sa faci cat mai multe lucruri de care sa nu iti para rau, pe care sa ti le amintesti razand. Alearga, tipa, izbeste, bea, danseaza, fa tot ce vrei. Nu tine cont de restul, de ce au ceilalti de spus sau de obiectat. Vor sa rada? Crede-ma, te invidiaza! Vor sa iti bage strambe? Crede-ma le este ciuda ca nu se pot simti la fel ca tine. Vor sa iti fure prietenii? Da, pentru ca ei nu pot fi demni de incredere, caracter si prietenie.

Spre final, stiu ca voi fi putin comic, dar as avea de facut cateva multumiri. In primul rand as vrea sa-i multumesc mamei care mereu ma incurajeaza sa imi traiesc viata si sa ma bucur de varsta pe care o am. In al doilea rand vreau sa multumesc adevaratilor mei prieteni, care sunt intr-adevar ca vinul "cu cat trece timpul, cu atat sunt mai valorosi si mai buni", care mi-au fost alaturi si m-au sustinut in nebuniile mele, si mi-au purtat de grija. In al treilea rand as vrea sa multumesc "gastii fantastice" alaturi de care petrec de cate ori am ocazia, alaturi de care ma simt bine si traiesc momentul.

Pana data viitoare, sunt Tipu' de la 10, si te salut!

Fata de vis-a-vis...

Locuiesc vis-a-vis. Te vad in fiecare dimineata, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti. Te studiez. Numar barbatii pe care ii porti seara, si ii incercuiesc pe cei care si-au castigat dreptul sa deschida fereastra, dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singura si te-am vazut de atatea ori plangand dupa ce ai umilit un barbat care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea, singura, ca sa-ti alegi cine vrei sa fi. Cred ca doar in trei zile din ultimul an ai trait fara nicio masca, si atunci iti venea mereu in vizita acelasi barbat. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau... toti ceilalti. Intra cu un zambet sters, dar iesea fugarit de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine. Atat de rea, defapt...

By Pucutza si adaptat de Tipu' de la 10

Un actor grabit...

Astazi in jurul orei 13:00, s-a stins o stea a cinematografiei romanesti...Maestrul Gheorghe Dinica a incetat din viata in urma bolilor si infectiilor ce au culminat cu un stop cardiac.

Actor de teatru si de film, dar si un un bun interpret al cantecelor vechi lautaresti, Gheorghe Dinica lasa in urma sa o adevarata comoara cinematografica. Cunoscut si indragit de toata lumea, maestrul a stiut sa se faca iubit si consacrat prin seriozitatea si perseverenta cu care a profesat, dar si prin umorul, pasiunea si dragostea pe care le oferea muncii sale si publicului. A jucat in nenumarate piese de teatru si filme, printre cele mai cunoscute fiind "Un comisar acuza", "Cu mainile curate", "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", "Filantropica", reusind sa faca celebre fraze ca: "Nu trage domnule Semaca! Eu sunt, Lascarica!" sau "Eu sunt stapan al vietii si al mortii!"...cea din urma fraza potrivindu-se cu aceasta trista zi, in care marele actor ramane acel stapan al vietii si al mortii. A dat viata facandu-le mai apoi celebre, personajelor ca Paraipan, Semaca sau ultimul interpretat, Aurica Fieraru.

Cu siguranta, fiecare dintre noi ne-am uitat la cel putin unul din celebrele filme in care maestrul a interpretat exemplar, si cu singuranta multi dintre noi l-au indragit.

"Asta este misiunea mea – să o duc şi să fac tot ce pot mai bine. Asta este obligaţia mea faţă de frumoasa meserie pe care mi-am ales-o şi faţă de spectatorii care mi-au dat toată dragostea şi încrederea lor. Pentru mine nu este nicio greutate pentru că tot ce am facut de-a lungul vieţii am făcut din dragoste pentru profesie şi pentru oameni. Şi acum, când văd că oamenii mă apreciază, mă simt răsplătit din plin", spunea maestrul Dinică.

"Nu plange, fii barbat!", o alta replica a maestrului, care amintita azi, ne imbarbateaza...In ciuda varstei, Gheorghe Dinica, parea ca mai are mult de aratat publicului...a plecat prea repedede dintre noi...a fost parca un actor grabit...

"Sunt obosit... mi-e frig, ma dor oasele... du-te tu in locul meu... spune-le ca am murit..."(Concurs-1982).

Dumnezeu sa il ierte!

Vino sa-ti arat Bucurestiul noaptea...

Cine ar fi putut sa creada ca in spatele unei capitale atat de agitate si atat de zgomotoase, se pot ascunde nopti reci si pustii, in care nimic nu misca…absolut nimic…
E trecut de mult de ora 3:00. O lumina alba se vede dincolo de ferestrele in spatele carora se ascunde un val de caldura. Ma ridic tacut si pornesc spre fereastra, deschid incet usile de la balcon si ma strecor printre ele… simt un aer rece care parca ma imbratiseaza. Deschid unul din geamurile balconului, si pentru cateva clipe raman nemiscat si tacut.

Era o tacere mortuara, care m-a facut sa raman stupefiat, demonstrandu-mi ca « Monstrul » se transforma peste noapte,iar, dintr-un infern in care fiecare merge, fuge, rade, tipa, gafaie, respira, nu mai ramane nimic…Parca lipsit de orice urma de viata…ramand doar o tacere ca de cimitir.
Un aer ciudat ma imbia. Ceata care se asternuse peste oras, si linistea acestuia, il facea sa para iesit dintr-un film de groaza, sau dintr-un joc reusit. Becul de pe stalpul din fata balconului emana o lumina palida, care era absorbita de ceata. O scurta adiere de vant ma face sa-mi arunc privirea spre o frunza care cadea linistita, luandu-i parca o venicie pana ce a atins pamantul rece si ud. Afundat in tacere, inspir aerul rece si privesc aburul ce imi iese pe gura si pe nas, dupa care raman din nou nemiscat pentru cateva clipe privind in gol spre bulevard. Ma retrag printre usile balconului, pe care le inchid in liniste.

Uite ca in spatele Bucurestiului aglomerat din timpul zilei, frumos luminat si agitat in unele nopti, pe care mai toti le stim din auzite sau din trairi, ca fiind « nopti albe » in diferitele cluburi si discoteci, se ascunde in unele nopti, un oras atat de tacut, care respira greoi si linisit, parca rapus….

CINSTE "498" !

Miercuri 26 august 2009, la orele 11 ale diminetii, in ciuda caldurii, Batalionul de parasutisti "498" Smaranda Braescu, Bacau, astepta cu emotie, inceperea festivitatii de plecare in Kosovo. Pentru prima data un intreg detasament va participa la o misiune internationala. Pe 29 august, 86 de militari din Batalionul 498 Parasutisti „Smaranda Braescu” din Bacau vor pleca spre Kosovo.
Ceremonialul de plecare, de acum 2 zile, a inceput cu primirea drapelului si prezentarea raportului catre secretarul de stat in Ministerul Apararii Nationale, Dan Tataru. La apelul solemn al detasamentului nu a fost niciun absent. „Suntem gata pentru misiune, ne-a declarat maior Cristinel Calinciuc, comandantul detasamentului. In ultimul timp, situatia din Kosovo s-a calmat, insa mai sunt probleme. Parasutistii sunt pregatiti sa execute orice misiune, inclusiv cele de mentinere a pacii”.

In cele 6 luni pe care le vor petrece in Kosovo, militarii bacauani vor patrula pe rutele principale de transport si vor actiona in puncte de control. Vor avea si sarcini mai delicate, cum ar fi colectarea armamentului detinut de populatie si escortarea cetatenilor sârbi in vizitele la domiciliul de resedinta din Kosovo.

Cu un ochi razand, mandru ca tatal meu va servi patria cu cinste si cu onoare, dar cu unul in lacrimi, deoarece va lipsi pentru prima data o perioada mai indelungata, am admirat parada bravilor soldati. La intonarea imnului simteam ceva emotii, si sunt sigur ca oricine era acolo, nu putea pleca fara a ramane placut impresionat. A urmat cuvantarea oficialitatilor si a secretarului de stat, dupa care, soldatii au primit felicitarile cuvenite de la familii si prieteni.

Festivitatea s-a incheiat cu defilarea soldatilor, care dupa cum ne-au obisnuit, au fost impecabili si foarte bine pregatiti. Lacrimile nu au lipsit. Nici macar din ochii bravilor militari parasutisti, pregatiti pentru orice misiune, dar nu si pentru despartirea de cei dragi.

CINSTE "498"! Sa va intoarceti sanatosi!